Orban vine cu explicații noi – ”Restricțiile de circulație se vor ridica din 15 mai cu anumite condiții”

606

Premierul Ludovic Orban a declarat joi că, deocamdată, după data de 15 mai este sigur că vor fi ridicate restricţiile de circulaţie impuse persoanelor, dar, a adăugat el, în anumite condiţii.

„Deocamdată, e sigur că se va întâmpla ceea ce a anunţat preşedintele Klaus Iohannis, şi anume vor fi ridicate restricţiile de circulaţie. Adică, românii nu vor mai trebui să dea declaraţie pe proprie răspundere, nu vor mai fi obligaţi să iasă din case numai pentru motivele care au fost în ordonanţele militare, vor putea să se deplaseze, sigur, respectând regulile de a nu crea mulţimi. Adică, în spaţiul public să nu fie mai mult de 3 persoane care să se adune, astfel încât să evite cât mai mult contactul fizic „, a afirmat Orban după ce a vizitat Institutul „Cantacuzino”.

Premierul a adăugat că, în ceea ce priveşte reluarea activităţilor economice unde au fost impuse restricţii, guvernanţii efectuează analize pe fiecare domeniu.

„În funcţie de această analiză, se va lua o decizie când se va renunţa la restricţia respectivă, deocamdată nu s-a anunţat nimic. Ce v-am spus este că suntem în analiză, că pregătim un plan, că vom anunţa orice ridicare de restricţii cu o perioadă de timp înainte şi că fiecare ridicare de restricţie va fi însoţită de un plan de măsuri aferente, de reguli care vor trebui respectate, după momentul ridicării restricţiei respective „, a mai afirmat Orban.

video

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Vasilica Ichim scrie

    Înțeleg și totodată mulțumesc conducerii statului român pentru cum sa implicat în această perioadă de pandemie! dacă se poate aș vrea să știu cînd se poate pleca cu avionul în Spania deoarece am băiatul în țară și trebuie să vină în Spania căci începe munca din concediu.multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.