fbpx

Patru sibieni au fugit din izolare și alți 55 s-au plimbat fără scop pe stradă – Toți au fost amendați

0 536

Miercuri, 80 de polițiști sibieni, 65 de polițiști locali și 15 efective MApN au desfășurat 72 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19 în județul Sibiu. S-au dat amenzi de 140.000 lei persoanelor care nu au respectat măsurile impuse de autorități.

„Referitor la sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri, 22 aprilie, au fost aplicate 84 de sancțiuni în valoare de peste 140.000, din care 4 pentru nerespectarea măsurii privind izolarea, 55 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației, o sancțiune de natură economică și alte 23 de sancțiuni contravenționale pentru alte fapte, în context COVID 19”, anunță Prefectura Sibiu.

În perioada de referință, 3 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 1.205 persoane au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, fiind identificate 4 persoane care nu au respectat măsura izolării și alte 55 care nu au respectat interdicțiile privind deplasarea/libera circulație. Totodată, 3 societăți comerciale și PFA au fost verificate cu privire la respectarea interdicțiilor impuse în timpul stării de urgență.

„În cursul zilei de 22 aprilie a.c., aproximativ 60 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, în misiunile specifice contextului prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Jandarmii au aplicat 13 sancțiuni în valoare de 37.800 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației persoanelor în afara locuinței sau gospodăriei”, informează Prefectura Sibiu.

Reamintim tuturor cetățenilor că nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni și, foarte important, necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză. Tocmai de aceea, recomandăm tuturor să se informeze doar din surse oficiale. De asemenea, este esențial să fim responsabili, să conștientizăm faptul că suntem parte dintr-o colectivitate, iar acțiunile noastre pot afecta comunitatea în care trăim. Vă rugăm să evitați deplasările care nu sunt strict necesare, să respectați toate prevederile în vigoare și rămâneți în casă, atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și a celor dragi!

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.