Scandal în județul Sibiu – Polițiști amenințați cu moartea și loviți cu furcile de doi indivizi

1.087

Doi bărbați din Laslea și Brădeni au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după ce au amenințat cu moartea mai mulți polițiști și i-au lovit cu pietre, furci și lopeți. Scandalagiii au avariat și trei autospeciale. Conflictul a pornit după ce bărbații au refuzat să păstreze distanța socială.

Scandal monstru în localitatea sibiană Brădeni, în a doua zi de Paști. Doi bărbați sunt cercetați pentru ultraj după ce au amenințat și au agresat mai mulți polițiști.

„Prin ordonanţa din 21.04.2020 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunile de ultraj, prevăzută de art.257 al. 1 şi 4 Cod penal, raportat la art.193 al.1 şi art.206 Cod penal, distrugere, prevăzută de art.253 al.1 Cod penal şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art.371 Cod penal”, spune prim-procurorul Ion Veştemean, în calitate de purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Au vrut să vândă un cal și nu au păstrat distanța socială. Au atacat cu pietre și furci polițiștii care le-au cerut să respecte măsurile

„La data de 20.04.2020, în jurul orelor 20.10, în loc.Brădeni, pe drumul public, în dreptul imobilului cu nr.244, jud. Sibiu, mai multe persoane au participat la negocierea vânzării unui animal (cal), fără a respecta măsurile de distanţare socială. La solicitările de păstrare a distanţei sociale adresate de către forţele de ordine care asigurau punerea în aplicare a măsurilor de distanţare socială, potrivit ordonanţelor militare de punere în aplicare a Decretului de instituire a stării de urgenţă pe teritoriul României, mai multe persoane au aruncat cu diverse corpuri contondente ( pietre, bolovani, lopată, etc.) înspre organele de ordine publică şi autovehiculele aflate în dotarea acestora”, spune prim-procurorul Ion Veştemean.

Polițist strâns de gât de un scandalagiu
Unul dintre indivizi a devenit violent și l-a îmbrâncit și l-a prins de gât pe unul dintre polițiști, adresându-i totodată injurii. Ca urmare a violenţelor exercitate asupra acestuia, lucrătorii de poliţie l-au imobilizat, în vederea identificării, pe inculpat, moment în care un alt inculpat împreună cu o persoană, au ameninţat cu violenţe şi cu moartea pe lucrătorii de poliţie şi totodată au aruncat cu diverse corpuri contondente (pietre, bolovani, lopată, furcă, etc.) asupra organelor de poliţie şi autovehiculelor aflate în dotarea acestora.

Urmare acestui fapt, a rezultat avarierea a trei autospeciale şi a două scuturi de protecţie folosite de lucrătorii de poliţie pentru a se apăra, valoarea totală a pagubei suferite fiind apreciată la suma de 26.410,1 lei.

Inculpaţii au vârsta de 30 ani, respectiv 34 ani, locuiesc pe raza comunelor Laslea şi Brădeni, județul Sibiu şi nu au antecedente penale.

Doi bărbați arestați preventiv
„Punerea în mişcare a acţiunii penale a fost dispusă faţă de aceştia la data de 22.04.2020, fiind reţinuţi pentru 24 de ore. La 23.04.2020 Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita urmează a sesiza Judecătoria Agnita cu propunere de arestare preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj, prevăzută de art.257 al.1 şi 4 Cod penal raportat la art.206 Cod penal, distrugere, prevăzută de art.253 al.1 Cod penal, toate cu aplicarea art.38 al. 1 şi art.77 lit.a Cod penal, pentru primul inculpat, şi infracţiunile de ultraj, prevăzută de art.257 al.1 şi 4 Cod penal, raportat la art.193 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal”, spune prim-procurorul Ion Veştemean.

Pe parcursul cercetărilor, procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Agnita.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementata de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.