Băuți și fără permis – Sibieni prinși de poliție la volan și pe scuter în Tălmaciu

491

Doi sibieni s-au ales cu dosare penale la Tălmaciu după ce au fost prinși băuți în trafic. Unul dintre ei se afla la volan, iar celălalt se plimba cu mopedul. Niciunul dintre ei nu avea permis de conducere.

Polițiștii sibieni spun că, vineri, un bărbat beat și fără permis a fost depistat la volanul unui autoturism la Tălmaciu.

„La data de 24.04.2020, în jurul orei 19.00, pe strada Cibinului din Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un autoturism la volanul căruia a fost identificat un localnic în vârstă de 22 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că nu numai că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule dar se află și sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testului indicând valoarea de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 335 alin. 1 cod penal”, transmite Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

De asemenea, sâmbătă, tot la Tălmaciu, un bărbat fără permis și beat a fost prins conducând un moped.

„Sâmbătă, 25 aprilie, în jurul orei 1730, pe DN 7, în orașul Tălmaciu, polițiștii au oprit pentru control în trafic un moped, condus de un localnic. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule și se află și sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testului indicând valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat”, spune Luciana Lazăr.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 335 alin. 1 cod penal și art. 336 alin. 1 cod penal.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.