Încep lucrările de reconfigurare a carosabilului pe Calea Cisnădiei – Modificări importante în trafic

0 1.512

De luni, 4 mai, constructorul SC Terra Building SRL începe lucrările pentru reconfigurarea și lărgirea carosabilului pe Calea Cisnădiei, între strada Gh. Dima și ieșirea din oraș.

“Este o lucrare necesară, foarte importantă pentru fluența traficului și creșterea mobilității, dar complicată în ceea ce privește gestionarea traficului din zonă în perioada execuției lucrărilor. Locuitorii din zonă precum și cei care tranzitează această arteră sunt rugați să respecte devierile și să dea dovadă de înțelegere și răbdare față de disconfortul temporar, rezultatul acestor lucrări urmând să fie benefic pentru toți”, spune Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Închiderea traficului pe Calea Cisnădiei și deviere pe Calea Dumbrăvii

Lucrările vor începe cu tronsonul Căii Cisnădiei dintre străzile Gh. Dima și Siretului. Circulația se va închide pe acest tronson de luni, 4 mai pentru aproximativ 4 luni.

În contextul acestei închideri, traficul care circulă pe Calea Cisnădiei dinspre strada Nicolae Iorga va fi direcționat pe strada Gh. Dima și apoi pe Calea Dumbrăvii, unde, TEMPORAR, pe tronsonul dintre strada Gh. Dima și strada Siretului se va institui sensul dublu de circulație. De pe Calea Dumbrăvii, traficul care circulă spre orașul Cisnădie va folosi strada Siretului.

Pentru o bună sistematizare a traficului, la intersecția străzilor Gh. Dima și Calea Dumbrăvii se vor instala temporar semafoare.

Circulație în dublu sens pe Aleea Seviș, Aleea Șteaza și Aleea Streiu 

În următoarele patru luni, circulația pe Aleea Seviș, Aleea Streiu și Aleea Șteaza nu se va mai desfășura în sens unic, ci în sens dublu, pentru a permite autovehiculelor locatarilor să iasă în strada Rahovei.

În acest context, parcarea pe aceste alei nu va fi interzisă, dar locuitorii sunt rugați să parcheze în așa fel încât să creeze spații de refugiu, prin distanțarea autovehiculelor, pentru ca circulația să se poată desfășura în dublu sens.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.