sibiu centru primarie

De luni, 4 mai, Serviciul de Evidență a Persoanei din cadrul Primăriei Sibiu își reia activitatea. Patru dintre angajații serviciului, suspecți de COVID-19, au stat 14 zile în izolare, și nu au prezentat simptome. Trei dintre ei au fost testați, iar rezultatele au fost negative.

Patru dintre angajații Serviciului au parcurs perioada de izolare de 14 zile în contextul suspiciunii de infectare cu coronavirus, ca măsură de siguranță și prevenție. Dat fiind faptul că nu au prezentat simptome în aceste ultime două săptămâni, iar trei dintre ei au fost inclusiv testați cu rezultat negativ, aceștia se pot reîntoarce la birou pentru a asigura activitatea de relație cu publicul. Restul angajaților își vor relua activitatea odată ce parcurg perioada de izolare.

Reamintim că pentru a proteja cetățenii care ajung la ghișee precum și angajații serviciilor publice, sediul secundar al Primăriei de pe bulevardul Victoriei a fost dezinfectat în întregime de două ori. De asemenea, angajații de la ghișee, dar și cei de la birouri, poartă mască și mănuși de protecție.

Programul Serviciului de Evidență a Persoanei începând de luni, 4 mai:

Activități la ghișeu

 

 

LUNI

 

MARȚI

 

MIERCURI

 

JOI

 

 

VINERI

 

 

Primiri acte,

exclusiv cu programare online

 

 

8:30-13:00

 

 

8:30-13:00

 

 

14.00-16:30

 

 

8:30-13:00

 

8:30-12:00
 

Eliberări acte

 

 

15:30-16.30

 

15:30-16.30

 

 

8.30-10.00

 

 

15:30-16.30

 

12.00-13.00

Reamintim faptul că, prin Decretul Prezidențial nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență, documentele eliberate de autoritățile publice care expiră în perioada stării de urgență  își prelungesc valabilitatea până la încetarea acestei stări. Prin urmare, cetățenii nu trebuie să se prezinte la ghișeu pentru prelungire în această perioadă, ci doar pentru situații deosebite, precum pierderea, furtul sau distrugerea documentului de identitate. 

Join the Conversation

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  1. este un comunicat prin care primaria vrea sa musamalizeze neregulile rezultate din proasta administrare….primăria nu comunica și faptul ca 5 lucratori din cdrul SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR DE EVIDENTA A PERSOANELOR SIBIUl au fost testati si diagnosticați cu covid 19.
    ușamalizează faptul ca… in momentul aparitiei primului caz… nu au luat nici o măsură pt a ferii angajați primăriei de o eventuală îmbolnăvire.