Ministrul Sănătății: ”Al doilea val al epidemiei ar putea să vină în toamnă”

0 591

Ministrul Sănătăţii Nelu Tătaru a vizitat, sâmbătă, spitale din judeţele Vaslui şi Iaşi și a explicat că a vrut să vadă care este starea personalului medical, a echipamentelor şi cum se face evaluarea pacientului la intrarea în UPU, al doilea val al epidemiei putând să vină în toamnă.

„Suntem într-un scenariu patru, suntem la peste 12.000 de pacienţi infectaţi COVID, suntem în momentul în care avem focare în personalul medical, suntem în momentul în care avem focare la persoane instituţionalizate şi la cei care îngrijesc aceste persoane. Mă repet, suntem la momentul în care trebuie să avem precauţie, iar faptul că avem echipamente, medicamente, avem materiale sanitare nu trebuie să ducă la o relaxare în care putem greşi. Rămâne de bază un personal medical care trebuie să rămână valid, acest personal trebuie să acorde asistenţa medicală pentru pacienţii COVID, dar şi non-COVID”, a declarat Nelu Tătaru.

Potrivit acestuia, al doilea val al acestei epidemii ar putea veni în toamnă, însă totul depinde foarte mult de ce se întâmplă în aceste zile.

„Ne aşteptăm pentru octombrie-decembrie un al doilea val, dar ţine foarte mult de cum trecem acest val. Suntem în trei zile care erau altădată erau o minivacanţă, suntem după două luni în care toată lumea percepe ca o zi frumoasă, ca o răbdare pusă la încercare, dar trebuie să înţeleagă că răbdarea fiecăruia dintre ei este tocmai pentru ei. Un moment al sărbătorilor pascale gestionat bine, un moment al perioadei 1-3 mai gestionat bine va însemna şi o speranţă la relaxare şi o speranţă la celelalte valuri de mult mai mică amploare”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Acesta susţine că atâta timp cât avem personal medical valid, „putem da şi o activitate medicală de calitate”.

În acest moment, în România sunt 1.300 de cadre medicale infectate.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.