Vocea comună a Consulilor din Sibiu – „Va dura ani până când această criză va fi depășită”

685

Cu ocazia Zilei Europei, Consulii onorifici din Sibiu transmit, prin voce comună, un mesaj sibienilor. Anul trecut, în orașul nostru, în 9 mai, a avut loc un eveniment de mare festivitate – Summit-ul european. Acum ne aflăm în pandemie globală, iar Ziua Europei stă, pentru prima dată, sub semnul unei crize mondiale.

Redăm mai jos integral discursul Consulilor din Sibiu, semnat de Hans E. Tischler, Consul al Republicii Federale Germania, Andreas Huber, Consul onorific al Republicii Austria, Elena Lotrean, Consul onorific al Finlandei, Italo Selleri, Consul onorific al Italiei și Daniel Plier, Consul onorific al Luxemburgului.

„Data de 9 mai este ziua cetățenilor Europei, este ziua noastră, a tuturor, zi în care ne gândim la tot ceea ce ne unește iar ceea ce ne este comun nu este puțin. Acum doi ani consulii onorifici din Sibiu şi cu mine am plantat puieţi de stejari la porţile oraşului şi aceştia se dezvoltă exemplar. Acum exact un an aici a avut loc un eveniment de mare festivitate, Summitul european.

În acest an Ziua Europei stă pentru prima oară sub semnul unei crize mondiale. În aceste săptămâni nu ne putem gândi la momente de sărbătorire sau de memorare după cum suntem obișnuiți. Corona-virusul nu se oprește în fața vreunei granițe de țară și s-a răspândit în cel mai scurt timp pe toate continentele. Repercusiunile crizei nu sunt încă previzibile și probabil va dura încă luni, dacă nu ani, până aceasta va fi depășită.

Deja astăzi putem observa însă o solidaritate care până acum nu a fost nicicând prezentă în această formă: oamenii se implică în spijinul celor vârstnici și ai celor nevoiași, fac donații către spitale și instituții sociale și dau astfel un exemplu de vie împreună-lucrare. Are loc și un sprijin între țări iar parteneriatele dintre orașe joacă un rol deosebit în această perioadă. Astfel personal medical din România a sprijinit Italia, una dintre țările cele mai grav afectate de virus, să înfrunte obstacolele din sistemul medical de acolo.

În cadrul conferinței europene a donatorilor din data de 4 mai au fost aprobate 7,4 miliarde de EUR, sumă care va fi utilizată pentru dezvoltarea de vaccinuri și medicamente eficiente. Cu toții ne dorim ca aceste eforturi să fie cât mai repede încununate de succes.

Criza arată însă și în mod evident cum multele drepturi și libertăți garantate prin constituțiile noastre și Carta drepturilor fundamentale europene, care ne par atât obișnuite și firești, pot fi anulate de la o zi la alta: astfel de exemplu dreptul la liberă circulație, dreptul la o menținere neîngrădită a contactlor sociale și dreptul de practicare a religiilor au fost restrânse. În aceste zile nu ne putem gândi la o viață normală iar reîntoarcerea la normalitate se va face doar în etape.

Aceste drepturi şi libertăţi care sunt atât de valoroase pentru noi, au trebuit câştigate mai întâi de părinţii şi bunciii noştri în revoluţii şi revolte, nu în ultimul rând chiar în România acum mai mult de 30 de ani. Libertatea de opinie, cea a presei, libertatea de a călători şi cea a credinţei au fost oprimate pe continentul nostru mult prea mult timp.

Noi, semnatarii acestui document, suntem din acest motiv complet convinși că vom aprecia cu atât mai mult aceste drepturi și libertăți după întoarcerea la normalitate.

Criza de acum trebuie interpretată totodată ca un semn al relansării. Chiar acum este momentul să stabilim ce putem îmbunătăți în viitor la sistemele noastre medicale, unde putem să digitalizăm mai mult administrațiile publice, cum putem să ne modernizăm sistemele educaționale. Scopul nostru al tuturor este cel de a ieși întăriți din această criză pentru a aborda în cotinuare provocările existente precum schimbările climatice, migrația și concurența la nivel internațional. Și pentru economiile noastre criza oferă numeroase oportunități noi. Sistemele economice au dovedit cât sunt de inovative și flexibile și cum sunt posibile inovările, tocmai pentru că presiunea e atât de mare.

Aici chiar digitalizarea mai are mult potențial când e vorba despre depășirea efectelor economice ale crizei.

Aceste săptămâni au dovedit de asemenea că Uniunea Europeană are o fundație solidă. Tările membre au căzut de acord asupra unor pachete de ajutor substanțiale și au găsit noi căi de a oferi sprijin. Cu toate acestea trebuie să ne întrebăm și aici, cum pot fi sprijinite și pe viitor instituțiile europene. Care sunt lecțiile pe care acestea trebuie să le învețe din criza declanșată de Corona-virus? Cum se pot pregăti mai bine în cazul altor crize, indiferent de sursa acestora? Cum pot fi coordonate mai bine măsurile de depășire a situațiilor de urgență transnaționale?

Europa ne-a garantat până acum o viaţă în siguranţă şi bunăstare. Ne-a deschis perspective de viitor, la care părinţii noştri nici nu visau. Ne dorim ca acest lucru să rămână așa și pe viitor. Un sprijin valoros îl oferă aici și o societate civilă activă care le permite cetăţenilor să se implice şi să lucreze în beneficiul tuturor. Solidaritatea activ trăită este un semnal extraordinar care ne demonstrează ce este posibil și cum ne putem oferi mai bine sprijin unii altora. Ne dă tuturor curaj și speranță în aceste vremuri grele.
Democraţia, statul de drept, o justiţie independentă – acestea stau la baza Uniunii Europene, formând o fundaţie solidă care trebuie şi pe viitor protejată şi apărată cu multă atenţie.

Noi, semnatarii acestui document, vă dorim tuturor să petreceți această zi în deplină sănătate sau să urmeze o însănătoșire grabnică!”

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi