Avrigean băut la volan – S-a ales cu dosar penal

1.216

Un bărbat din Avrig a fost depistat de polițiștii sibieni pe raza comunei Porumbacu de Jos, în timp ce conducea băut un autoturism. 

„La data de 7 mai, în jurul orei 21.30, pe DN 1, în comuna Porumbacu de Jos, polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos au oprit pentru control în trafic un autoturism”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul, în vârstă de 45 de ani, domiciliat în Avrig, se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o alcoolemie de 0,83 mg./l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice (art. 336 alin. 1 din Codul penal).

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi