Prima zi fără nicio amendă, la Sibiu – Polițiștii sunt în continuare în stradă

0 748

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență. 13 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 291 de persoane și 2 societăți comerciale au fost verificate. Nu s-a dat nicio sancțiune contravențională.

„Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de urgență prin verificarea persoanelor și societăților comerciale, fluidizarea traficului rutier și escortarea autovehiculelor care tranzitează județul nostru cu persoane care revin din afara granițelor țării.

În cursul zilei de vineri, 8 mai a.c., 40 de polițiști sibieni, 59 de polițiști locali și 6 efective MApN au desfășurat 57 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În perioada de referință, 13 persoane au fost conduse în centrele de carantină, iar 291 de persoane și 2 societăți comerciale au fost verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în timpul stării de urgență.

În cursul zilei de 08 mai, aproximativ 70 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov au acționat independent, dar și în cooperare cu polițiști din cadrul IPJ Sibiu, în misiunile specifice contextului prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Reamintim cetățenilor sibieni faptul că, ne aflăm în stare de urgență, iar respectarea regulilor distanțării sociale  și măsurile de prevenire a acestei pandemii sunt primordiale.

Reamintim cele mai importante reguli: spălatul pe mâini, purtarea măștii în spațiul public și păstrarea distanței sociale.

Vă rugăm să rămâneți în casă, pentru siguranța dumneavoastră și a celor dragi”, transmite Prefectura Sibiu

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost efectuate un număr de 2925 de teste. În ceea ce privește numărul de persoane confirmate în urma testării SARS CoV-2, în județul Sibiu sunt 403 de persoane confirmate pozitiv (dintre care 380 adulți și 23 copii) și 1480 de persoane confirmate negativ.  Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 177 de persoane, iar 30 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 480 persoane izolate și 310 persoane în carantină.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 137 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 44 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 100 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.