Veste bună pentru sibieni – Se redeschide Piața Volantă Transilvania

0 1.068

Consiliul Județean Sibiu anunță redeschiderea Pieței Volante Transilvania, începând de sâmbătă, 16.05.2020, între orele 08:00 – 14:00.

Piața Volantă Transilvania se desfășoară într-un program restrâns și într-un perimetru limitat, de aceea redeschiderea pieței se va face cu următoarele precizări:

Producătorii au obligația ca pe toată perioada desfășurării pieței să poarte mănuși și măști de protecție.

Știm cu toții că cei mai predispuși la îmbolnăvire sunt persoanele vârstnice, de aceea pentru a acorda posibilitatea tuturor de a se aproviziona cu produse locale, persoanele peste 65  de ani au prioritate între orele 08:00 – 10:00, pentru a cumpăra tot ceea ce au nevoie din piață.

Pentru că zona pieței ce cuprinde sectoarele ouă/pui, lactate și carmangerie este cea mai aglomerată, producătorii ce comercializează produse din carne, brânzeturi, lapte, pui și ouă vor fi împărțiți în două grupe și vor fi prezenți în piață alternativ, o dată la 2 săptămâni.

Cumpărătorilor de produse locale le recomandăm să poarte măști de protecție și mănuși, iar dacă se formează cozi la punctele de lucru a producătorilor să păstreze distanța ca măsură de prevenție.

Cred că redeschiderea pieței este o veste bună pentru toți.Atmosfera pieței nu va mai fi ca altădată, dar le recomand tuturor să dea dovadă de răbdare, să păstreze distanța și să poarte mască de protecție pentru a prevenii în continuare răspândirea virusului. Începe perioada de relaxare a măsurilor impuse, dar încă nu putem să spunem că am învins acest virus, care ne-a schimbat viețile tuturor, a explicat președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean

De asemenea, vă reamintim că instituția Consiliului Județean Sibiu prin proiectul Eurega Europe Interreg a lansat platforma Gusturi Sibiene unde puteți consulta datele de contact ale tuturor producătorilor din piață, dar și a altora din cele 5 microregiuni ale județului. Astfel, puteți să evitați aglomerația din piață, dar în același timp să beneficiați de produse locale cultivate în județul nostru.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.