fbpx

Astrid Fodor, despre evenimentele din Sibiu – „Vom continua să le finanțăm și să le sprijinim”

0 229

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, spune că evenimentele culturale şi sportive din oraş, cele care atrag an de an turişti din ţară şi străinătate, vor fi sprijinite și finanțate în continuare. Operatorii culturali trebuie însă să se reinventeze ca să nu pună în pericol sănătatea participanților. 

„În egală măsură, dacă se permite reluarea evenimentelor culturale şi sportive, vom continua să le finanţăm, ca instrument de creştere a atractivităţii destinaţiei turistice Sibiu. De aceea am şi ales să păstrăm şi să adaptăm agendele de evenimente ale oraşului, pentru că sunt şi instrumente importante de promovare turistică. Evenimentele care au loc în spaţii publice, în pieţele şi pe străzile din centru, dar şi cele care au loc în parcuri sau în cartierele oraşului promovează imaginea Sibiului, cu patrimoniul său construit şi cultural. Ne-am pregătit pentru sosirea turiştilor şi din punctul de vedere al informării acestora. Am modernizat Centrul de Informaţii pentru Turişti care funcţionează în sediul Primăriei Sibiu din Piaţa Mare, cu mai multe ecrane LED care oferă informaţii turiştilor şi promovează atracţiile oraşului, cu mobilier nou, potrivit unui centru de informare turistică modern. Îl vom redeschide imediat ce se permit deplasările în scop turistic”, a declarat, pentru AGERPRES, primarul Astrid Fodor.

Operatorii culturali, ajutați de Primărie
Ca să poată respecta măsurile de prevenire a răspândirii pandemiei, dar şi să ajute turismul să prospere, Primăria a dat o mână de ajutor tuturor operatorilor culturali. Aceştia beneficiază de bani să organizeze evenimente culturale cu public, dar trebuie să se reinventeze ca să nu pună sănătatea spectatorilor în pericol.

„Restricţiile de circulaţie, interzicerea adunărilor publice pentru protecţia cetăţenilor au afectat desfăşurarea evenimentelor culturale în modul clasic, cu care ne-am obişnuit, cu un public numeros, cu pieţele şi străzile pline de sibieni şi turişti. Soluţia la care ne-am gândit este reluarea evenimentelor culturale, sportive şi cele dedicate comunităţii, dar într-un alt format, mai reduse ca dimensiuni şi cu măsuri stricte de prevenţie şi protecţie a publicului. În acest sens, am obţinut aprobarea Consiliului Local ca evenimentele aprobate în luna martie pentru finanţarea prin Agenda Sport şi Agenda Comunităţii să se poată adapta. Concret, permitem operatorilor care le-au iniţiat să le redepună, în format adaptat condiţiilor actuale. În funcţie de restricţiile care se menţin, probabil că la fel vom proceda şi cu cele de pe Agenda Culturală, care se află în prezent în evaluare. Aici intervine creativitatea operatorilor şi dorinţa lor de a ajunge la public, chiar şi în condiţii speciale. Avem în Sibiu operatori culturali care sunt sigură că vor veni cu soluţii constructive şi viabile. Primăria este dispusă să îi sprijine, cu respectarea legii şi în limitele bugetelor alocate”, a comunicat primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Anul cu cei mai mulți turiști veniți la Sibiu – în jur de un milion – a fost anul 2007, potrivit declarațiilor fostului primar, Klaus Iohannis. Turiştii germani, atraşi de specificul medieval şi săsesc al Sibiului, sunt printre primii în topul turiştilor străini care obişnuiau să vină în oraş.

Sursa: AGERPRES

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.