fbpx

Astrid Fodor, despre turismul din Sibiu: „Chiar dacă se ridică restricțiile, revenirea turiștilor va fi lentă”

0 292

Sibiul a devenit tot mai celebru în ultimii 13 ani. În 2007, a deţinut titlul de Capitală Culturală Europeană. În 2019, a fost prima Regiune gastronomică europeană din ţară. Și tot anul trecut, vizibilitatea Sibiului a crescut prin faptul că a fost gazda Summitului UE. Repornirea turismului depinde foarte mult acum de ridicarea restricțiilor. Astrid Fodor, primarul urbei de pe Cibin, spune că va promova în continuare ca destinaţie turistică oraşul, dar ia în calcul faptul că revenirea turiştilor va fi lentă, din cauza fricii de COVID-19.

Astrid Fodor, primarul Sibiului, a spus, pentru AGERPRES, că turiștii vor apărea mai greu în oraș, chiar dacă restricțiile, atât la nivel național, cât și european și mondial, se vor ridica. Teama de COVID-19 îi va face pe oameni să nu își mai plănuiască atât de ușor vacanțe. Pentru a atenua impactul economic negativ, Primăria a luat deja o serie de măsuri la nivel local.

„Repornirea domeniului turistic depinde în primul rând de ridicarea restricţiilor: deschiderea restaurantelor şi a hotelurilor şi permiterea deplasărilor în scop turistic atât la nivelul ţării noastre, cât şi la nivelul european şi mondial. Chiar dacă se ridică aceste restricţii, revenirea turiştilor va fi lentă, precaută, pe de o parte din motivul temei, pe de altă parte din cauza scăderii veniturilor. Am luat deja o serie de măsuri la nivel local pentru atenuarea impactului economic negativ, atât cât ne permit legislaţia şi prevederile Codului Fiscal. Analizăm şi alte posibilităţi de sprijin, dar le putem implementa dacă se vor opera anumite modificări în Codul Fiscal. În acest sens ne-am adresat şi Ministerului Finanţelor”, a explicat primarul Astrid Fodor.

Imediat după ridicarea restricţiilor, Sibiul va începe să se promoveze. Primăria va investi bani în reclama orașului, ajutându-i astfel şi pe cei din domeniul HoReCa.

„După ridicarea restricţiilor şi permiterea deplasărilor în scop turistic, Primăria Sibiu îşi va continua intensiv acţiunile pentru promovare turistică a oraşului, aşa cum a făcut-o şi până acum, pentru a aduce turiştii în oraş. Astfel, pentru a impulsiona domeniul HoReCa”, a spus primarul Astrid Fodor.

Se reiau evenimentele culturale și sportive din Sibiu
Primăria Sibiu anunţă că reia evenimentele culturale şi sportive din oraş, cele care atrag an de an turişti din ţară şi străinătate.

„În egală măsură, dacă se permite reluarea evenimentelor culturale şi sportive, vom continua să le finanţăm, ca instrument de creştere a atractivităţii destinaţiei turistice Sibiu. De aceea am şi ales să păstrăm şi să adaptăm agendele de evenimente ale oraşului, pentru că sunt şi instrumente importante de promovare turistică. Evenimentele care au loc în spaţii publice, în pieţele şi pe străzile din centru, dar şi cele care au loc în parcuri sau în cartierele oraşului promovează imaginea Sibiului, cu patrimoniul său construit şi cultural. Ne-am pregătit pentru sosirea turiştilor şi din punctul de vedere al informării acestora. Am modernizat Centrul de Informaţii pentru Turişti care funcţionează în sediul Primăriei Sibiu din Piaţa Mare, cu mai multe ecrane LED care oferă informaţii turiştilor şi promovează atracţiile oraşului, cu mobilier nou, potrivit unui centru de informare turistică modern. Îl vom redeschide imediat ce se permit deplasările în scop turistic”, a declarat primarul Astrid Fodor.

Operatorii culturali, ajutați de Primărie
Ca să poată respecta măsurile de prevenire a răspândirii pandemiei, dar şi să ajute turismul să prospere, Primăria a dat o mână de ajutor tuturor operatorilor culturali. Aceştia beneficiază de bani să organizeze evenimente culturale cu public, dar trebuie să se reinventeze ca să nu pună sănătatea spectatorilor în pericol.

„Restricţiile de circulaţie, interzicerea adunărilor publice pentru protecţia cetăţenilor au afectat desfăşurarea evenimentelor culturale în modul clasic, cu care ne-am obişnuit, cu un public numeros, cu pieţele şi străzile pline de sibieni şi turişti. Soluţia la care ne-am gândit este reluarea evenimentelor culturale, sportive şi cele dedicate comunităţii, dar într-un alt format, mai reduse ca dimensiuni şi cu măsuri stricte de prevenţie şi protecţie a publicului. În acest sens, am obţinut aprobarea Consiliului Local ca evenimentele aprobate în luna martie pentru finanţarea prin Agenda Sport şi Agenda Comunităţii să se poată adapta. Concret, permitem operatorilor care le-au iniţiat să le redepună, în format adaptat condiţiilor actuale. În funcţie de restricţiile care se menţin, probabil că la fel vom proceda şi cu cele de pe Agenda Culturală, care se află în prezent în evaluare. Aici intervine creativitatea operatorilor şi dorinţa lor de a ajunge la public, chiar şi în condiţii speciale. Avem în Sibiu operatori culturali care sunt sigură că vor veni cu soluţii constructive şi viabile. Primăria este dispusă să îi sprijine, cu respectarea legii şi în limitele bugetelor alocate”, a comunicat primarul Sibiului, Astrid Fodor.

Anul cu cei mai mulți turiști veniți la Sibiu – în jur de un milion – a fost anul 2007, potrivit declarațiilor fostului primar, Klaus Iohannis. Turiştii germani, atraşi de specificul medieval şi săsesc al Sibiului, sunt printre primii în topul turiştilor străini care obişnuiau să vină în oraş.

Sursa: AGERPRES

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.