Joi ultima zi de stare de urgență în țară – De luni intră în vigoare starea de alertă

0 393

România a intrat joi în ultima zi de stare de urgenţă, la două luni de la instituirea ei prin decret prezidenţial, având în vedere pandemia de coronavirus.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţa, în data de 4 mai, că starea de urgenţă nu va fi prelungită, scrie Digi24.

„Starea de urgenţă nu va fi prelungită, nu voi emite un nou decret pentru a prelungi starea de urgenţă şi în acest fel data de 14 mai este ultima zi în care mai avem stare de urgenţă. Începând din 15 mai, pentru a ţine epidemia sub control, vom intra într-o aşa numită stare de alertă, care este prevăzută de legislaţia specifică ce clarifică cum se acţionează în situaţia unei epidemii şi noi clar suntem, din păcate, într-o epidemie de COVID-19”, declara șeful statului în urmă cu zece zile.

Preşedintele Klaus Iohannis a decretat starea de urgenţă pe teritoriul României pe 16 martie, pentru 30 de zile, ulterior ea fiind prelungită, pe 14 aprilie, pentru încă 30 de zile.

Instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României a venit la doar câteva zile după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii declarase pandemie de coronavirus.

România după două luni de stare de urgență

Până în prezent, pe teritoriul ţării noastre s-au înregistrat peste o mie de decese din cauza virusului SARS-CoV-2 şi peste 16.000 de persoane infectate, conform ultimei raportări prezentate de Grupul de Comunicare Strategică.

Mai sunt 14.313 persoane în carantină instituţionalizată pe teritoriul României, iar alte 18.980 sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Cele mai multe cazuri de coronavirus s-au înregistrat, potrivit ultimei raportări, în Suceava – 3.317, Bucureşti – 1.555, Neamţ – 785, Arad – 679, Botoşani – 632, Mureş – 621, Braşov – 594, Hunedoara – 589, Galaţi – 522, Cluj – 516.

Starea de urgenţă decretată în data de 16 martie a cuprins măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă vizând domeniile ordine publică, economic, al sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie şi afaceri externe, precum şi măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate graduală.

Prin decretul din 14 aprilie privind prelungirea stării de urgenţă pentru încă 30 de zile au fost dispuse măsuri de primă urgenţă cu aplicabilitate directă vizând domeniile ordine publică, stare civilă, economic, al fondurilor europene, sănătăţii, muncii şi protecţiei sociale, justiţie, afaceri externe, transporturilor şi infrastructurii, educaţie şi cercetare.

În această perioadă au fost emise 1 ordonanţe militare cu măsuri privind toate aceste domenii.

Ce se schimbă sub starea de alertă

După ridicarea stării de urgenţă, ar urma să fie instituită starea de alertă. Parlamentul a adoptat aseară proiectul Guvernului privind măsurile din starea de alertă, fiind făcute mai multe modificări.

Conform actului normativ, în perioada stării de alertă, autoritățile pot impune carantina și izolarea, pot restrânge sau interzice circulația persoanelor și a vehiculelor și pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni.

De asemenea, legea prevede că pot fi deschise mall-urile mici și terasele. Cetățenii sunt obligați să poarte mască de protecție în spațiile publice închise, magazine și în transportul public în comun, iar sancțiunile ajung de la 500 de lei la 2.500 de lei.

Legea va intra în vigoare abia la începutul săptămânii viitoare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...