Tursib lansează concursul copiilor isteți – Premii atractive de 1 Iunie

0 226

Copiii cu vârste între 3 şi 14 ani, sunt invitaţi să intre pe site-ul www.tursib.ro şi să completeze un chestionar, care le testează cunoştinţele şi le oferă un alt fel de ocupaţie în această perioadă în care, preocuparea fiecărui părinte este de a oferi celor mici moduri de petrecere a timpului în casă.

„Deşi putin cam trişti având în vedere perioada lungă de izolare pe care o parcurgem, ne apropiem totuşi cu paşi repezi de 1 Iunie.

În ciuda situaţiei în cate ne aflăm, Ziua Copiilor nu poate trece neobservată, aşa încat ne-am propus ca în acest an să o sărbătorim altfel.

Tursib a pregătit aşadar un concurs pe care îl vom desfăşura exclusiv online, pe site-ul nostru.

Toţi copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 14 ani, sunt invitaţi în perioada 15 mai- 1 iunie 2020, să intre pe site-ul www.tursib.ro şi să completeze (dacă este cazul ajutaţi de către un adult), chestionarul aferent  grupei lor de vârstă. Fiecare copil poate să completeze chestionarul doar o singură dată.  Înscrierea unui copil de mai multe ori, duce la descalificarea acestuia din concurs.

Chestionarele cuprind întrebări adaptate vârstei copiilor şi sunt printre altele, o modalitate de a le testa cunoştinţele şi de a le oferi un alt fel de ocupaţie în această perioadă în care preocuparea fiecărui părinte este de a oferi celor mici moduri de petrecere a timpului în casă, cât mai distractive.

Prin completarea corectă şi integrală a chestionarului aferent vârstei copilului, acesta este înscris automat pe lista pentru tragerea la sorţi. Aceasta va fi organizată în data de 2 iunie, pentru fiecare categorie de vârstă în parte. Se va acorda câte un premiu la fiecare categorie, după cum urmează:

  • Categoria de vârstă 3-6 ani – o bicicletă
  • Categoria de vârstă 7-10 ani – o trotinetă electrică
  • Categoria de vârstă 11 – 14 ani – un hoverboard

Invităm aşadar toţi copiii isteţi să se înscrie în concursul nostru şi să se distreze completând chestionarul. Dacă vor avea şi şansa de a câştiga la final un premiu, cu atât mai bine.

Vă mulţumim tuturor celor care acceptaţi invitaţia noastră la joc şi vă urăm succes tuturor”, se arată într-un comunicat trimis de Tursib.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...