Povestea medicului infecționist din Sibiu care a locuit aproape două luni în spital – A fost alături de bolnavii cu coronavirus

1 2.282

Unul din cei mai căutaţi medici din ultimele două luni din judeţul Sibiu este şeful Secţiei Clinice de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Victoria Bîrluţiu, care a coordonat nu doar echipa de infecţionişti, dar a fost consultat pentru tratarea a peste o sută de pacienţi, iar pentru aceasta a preferat să muncească zilnic, timp de şapte săptămâni.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu este singurul spital din judeţ unde sunt trataţi adulţii cu COVID-19.

„În perioada de activitate de la începutul pandemiei, am ajuns pentru o oră acasă, pentru a-mi vedea soţul după o lună şi jumătate; nu i-am văzut de şapte săptămâni pe fiul meu, izolat în Bucureşti sau pe mama mea, de 86 de ani, izolată la domiciliul propriu. Paştile le-am petrecut în marea familie a mea din secţie. E un mod de a reuşi să te concentrezi maxim pe muncă, benefic unui ritm bun şi eficient de activitate, dar totuşi o izolare grea pentru întreaga echipă, mai ales pentru tinerii care au acasă copii mici, la vârsta la care mama este esenţială în viaţa lor. Este cu certitudine o perioadă în care echipa trece prin momente de maxime emoţii, pe care le împărtăşim cu toţii şi ca atare, ne apropie; dispare orice rezervă în comunicare, ne împărţim bucuriile comune, ne ajutăm unii pe alţii ca munca finală să fie apreciată de pacienţi. Funcţionăm ca un întreg”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, şeful Secţiei Infecţioase, Victoria Bîrluţiu.

Cel mai experimentat medic infecţionist din judeţul Sibiu povesteşte cum, pentru prima dată, au fost atât de mulţi pacienţi cu COVID-19 încât au umplut patru clădiri, spaţii în care funcţionau alte secţii, înainte de pandemie.

„Cel mai greu a fost să ne imaginăm adevărata dimensiune a ce urma; după ce am înţeles că nimic din experienţele anterioare nu seamănă cu ce se întâmplă în pandemie, ca volum de muncă şi necesitatea de a fi eficienţi în tot ce avem de făcut, am intrat în ritmul în care a fost necesar – am umplut o clădire, apoi a doua, a treia, a patra şi nu ni s-a mai părut nimic imposibil. De fapt, sprijinul moral al pacienţilor a contribuit decisiv în menţinerea tonusului echipei – încrederea, mulţumirea pentru ce facem, mesajele lor de pe pereţi, gesturile, toate ne-au făcut şi ne fac să funcţionăm bine! Singura îngrijorare a fost cea legată de evoluţia imprevizibilă a bolii şi de posibila ineficienţă a terapiei la aceste cazuri”, povesteşte Victoria Bîrluţiu.

 

foto%20cadre%20medicale%20sectia%20infectioase%20spitalul%20judetean%20sibiu

Sursa foto: Arhiva personală a dr. Victoria Birlutiu


De la infirmiere, registratoare, asistente, toţi rezidenţii, medicii, până la şeful Secţiei de Infecţioase, toată echipa a fost o familie. O familie care şi-a petrecut la serviciu week-end-urile şi Paştile, minivacanţa de 1 Mai.

„Cel mai mult m-a impresionat echipa, coagulată din mers, cu medici rezidenţi care s-au sacrificat într-o perioadă delicată pentru familiile lor, de sărbătorile pascale, pe care le-au petrecut departe de casă, de copiii lor şi soţii lor. În egală măsură, toate fetele mele, cum îmi place să le spun (asistente, infirmiere, registrator medical), au fost prezente la datorie şi au acceptat cu multă înţelegere această perioadă de izolare şi muncă în sprijinul populaţiei. Suntem obişnuiţi cu cazuri acute, pe care le rezolvăm în 5-7 zile. În perioada aceasta, în care pacienţii rămân minim două săptămâni, se leagă relaţii umane deosebite ale lor cu noi. Ne implică în vieţile lor, în problemele lor, îi susţinem şi sufleteşte, nu numai prin prisma bolii. Ce m-a impresionat cel mai mult? Dramele celor pierduţi şi ale familiilor internate în acel moment în care unul dintre ei pierdea lupta cu boala, imposibilitatea de a fi pe ultimul drum împreună… Cel mai fericit moment e când revin pacienţii gravi din terapie intensivă, reuşind să se vindece. Suntem oameni, izolarea ne accentuează partea aceasta a sensibilităţii şi umanităţii”, spune Victoria Bîrluţiu.

În Secţia de Infecţioase, doi pacienţi şi-au „sărbătorit” onomastica primind cadou teste pentru SARS-Cov-2 şi rezultate favorabile.

„Doi tineri, dintre care unul foarte grav, şi-au ‘sărbătorit’ onomastica în spital. Singurul cadou pe care l-am putut face a fost vindecarea şi un test pentru SARS-Cov-2 de ziua lor”, îşi aminteşte medicul Victoria Bîrluţiu.

Aici nu doar tinerii au reuşit să se însănătoşească, dar şi vârtnici. Cel mai vârstnic pacient vindecat are 89 de ani.

Secţia Clinică de Boli Infecţioase a fost singura unde un pacient a renunţat la lupta cu COVID-19 şi s-a sinucis. Până în prezent, în această secţie s-au vindecat două treimi din cei 300 de pacienţi internaţi.

„Secţia Boli Infecţioase a tratat până acum peste 300 de pacienţi, din care două treimi sunt vindecaţi şi externaţi, 10 au decedat. Este trist când majoritatea oamenilor doresc să trăiască cu orice chip, unii să găsească varianta de a renunţa la viaţă, dar medical vorbind, se pare că virusul SARS-Cov-2 poate creea astfel de reacţii”, a declarat şeful secţiei, Victoria Bîrluţiu.

Potrivit medicului infecţionist din Sibiu, pentru majoritatea pacienţilor a fost o reală provocare să reziste în jur de trei săptămâni în spital. Au existat doi pacienţi care au stat internaţi chiar şi câte 32 de zile.

„După ce trece starea de rău, evident că pacienţii îşi doresc să ajungă acasă, asta înseamnă cu mult înainte de 14 zile când se recomandă începerea testării. Din nefericire, la majoritatea cazurilor, perioada de spitalizare se apropie de trei săptămâni, virusul persistând în secreţiile nazale şi faringiene. Aceasta este cea mai grea etapă, în care arta negocierii e importantă pentru ca pacientul să reziste spitalizării, deşi se simte perfect… De cele mai multe ori găsim calea de convingere, dar uneori este în detrimentul relaţiei bune cu pacientul. Cel mai mult până în acest moment au stat doi bărbaţi, 32 de zile”, a relatat Victoria Bîrluţiu.

foto%20cadre%20medicale%20sectia%20infectioase%20spitalul%20judetean%20sibiu01

Sursa foto: Arhiva personală a dr. Victoria Birlutiu


Noul coronavirus a însemnat nu doar pacienţi internaţi, ci şi familii întregi spitalizate care au trăit adevărate coşmaruri. Este cazul unei familii cu cinci sibieni, din care medicii au reuşit până acum să-i vindece pe patru, iar o femeie este încă internată la reanimare.

„Cel mai elocvent exemplu de familie internată – tată, doi fii, soţia unuia dintre fii, copilul acestuia şi mama. Fiul cel mare, internat în stare gravă în Terapie Intensivă, ulterior şi mama, al doilea fiu cu formă gravă, pe care l-am vindecat în secţie. Băieţii şi tatăl lor au plecat cu bine acasă, mama este încă în reanimare. Este coşmarul real al unei familii, care ne-a marcat pe toţi, salvatori şi salvaţi”, a povestit, pentru AGERPRES, Victoria Bîrluţiu.

Întrebată dacă este posibilă reinfectarea pacienţilor vindecaţi, Victoria Bîrluţiu spune că „prin analogie cu gripa, orice modificări în structura virusului, pot antrena infecţii noi; orice reducere în protecţia în anticorpi poate crea riscul de reinfecţie”.

Sfatul infecţionistului este să acceptăm regulile de protecţie, ca să nu ne îmbolnăvim.

„Ar fi extrem de important ca populaţia generală să rămână extrem de vigilentă, să păstreze regulile prin care să nu se expună riscului de infecţie – folosirea de mască, mănuşi în spaţiile închise, distanţarea socială. Acceptarea regulilor este cheia spre protecţia generală”, a concluzionat şeful Secţiei Clinice de Boli Infecţioase din Spitalul Judeţean de Urgenţă Sibiu, Victoria Bîrluţiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Bobo scrie

    Respect pentru oamenii acestia !

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.