Autorizația de funcționare a teraselor din Herăstrău a fost suspendată după petrecerea de sâmbătă seara

0 247

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a anunțat că autorizaţia de funcţionare pentru terasele din Parcul Herăstrău, unde numeroşi tineri s-au adunat în noaptea de sâmbătă spre duminică să petreacă, a fost suspendată.

„Măsura pe care am aplicat-o este în concordanţă cu realitatea descoperită la faţa locului, şi anume faptul că, deşi era de evidenţă ordonanţa de guvern care pentru această perioadă interzice deschiderea teraselor, până la adoptarea proiectului de lege care va reglementa acest tip de activitate în starea de alertă, aceştia, înţelegând să nu respecte toate aceste obligaţii, au procedat aşa cum s-a putut vedea în filmările puse la dispoziţie de televiziuni. Măsura a fost acea de suspendare a activităţii până pe data 30 a acestei luni, dată cu care se suspendă şi starea de alertă şi, practic, orice fel de măsură specială care a fost luată în această perioadă. Aceasta a constat într-o măsură adiţională, pentru a descuraja orice astfel de activitate, de comportament, care nu face decât să ducă la apariţia de noi focare. Trebuie să înţelegem faptul că responsabilitatea este cuvântul care trebuie să guverneze această perioadă, nu inconştienţa pe care aţi putut să o vedeţi din partea proprietarilor acestor terase”, a precizat viceprimarul Capitalei, pentru AGERPRES.

Aurelian Bădulescu a adăugat că aceste unităţi nu puteau să comercializeze în regim de take away, deoarece nu erau autorizate să vândă mâncare la pachet.

„Le-am suspendat autorizaţia de funcţionare pentru terasă, deci nu mai pot desfăşura activităţi afară din restaurant, ca să nu mai spună că dânşii au vândut take away. Ce take away? Ele nu sunt autorizate să vândă mâncare la pachet. Aceste două localuri sunt autorizate pentru vânzarea de alimente în salon sau pe terasă. Conform ordonanţei guvernului, raportat la starea de alertă, nu aveau voie să deschidă aceste puncte de vânzare. (…) Odată cu terminarea stării de alertă, de drept, autorizaţia va fi validă. (…) Dar dacă luni sau marţi intră proiectul de lege care reglementează deschiderea teraselor, tot de drept, ea este validă, dar cu respectarea condiţiilor care vor fi stabilite de Ministerul de Interne şi de Ministerul Sănătăţii”, a declarat Bădulescu.

Vezi imagini din Herăstrău de sâmbătă seara AICI

Sursa: Agerpres

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.