Intrare liberă în Muzeul în aer liber luni – Câți oameni au fost la plimbare în weekend

795

Sibienii au intrare liberă, luni, în Muzeul în aer liber din Sibiu, cu ocazia Zilei Internațională a Muzeelor. În weekend, aproape 3.000 de oameni au ieșit la plimbare. 

„Mâine, de Ziua Internațională a Muzeelor, intrarea va fi liberă în Muzeul ASTRA!  În acest weekend ați fost aproape 2.700 pe la noi. Vă mulțumim! Rămânem atenți să trecem cu bine peste această perioadă grea!”, anunță reprezentanții Muzeului Astra pe Facebook. 

Muzeul ASTRA este deschis zilnic, între orele 8.00 și 20.00.

Măsurile de protecție luate la Muzeul Astra

Muzeul Astra este preocupat în continuare de sănătatea vizitatorilor, dar și a angajaților. Prin urmare, au fost pregătite mai multe măsuri pentru combaterea coronavirusului:

  • Au fost montate panouri din plexiglas în zonele de casierii, la cele 3 intrari în Muzeul ASTRA
  • Au fost montate distanțiere autocolante ( 2 metri) în zona de casierii și întrările în Muzeu
  • Au fost amenajate 6 puncte cu dezinfectant în zone distincte din Muzeul în aer liber ( casierii + toalete)
  • Au fost montate panouri informative cu normele sanitare (purtat măști, mănuși, etc) și de distanțare socială recomandate de Institul Național de Sănătate Publică în lupta împotriva coronavirusului
  • Au fost realizate video-promouri informative despre cum se poate efectua în siguranță o vizită la Muzeul ASTRA.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi