Cum decid polițiștii valoarea amenzii dacă te prind fără mască

0 797

Începând de luni amenda pentru persoanele care nu poartă mască de protecție este cuprinsă între 500 lei şi 2.500 lei.

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor, Dumitru Coarnă, a explicat cum vor decide agenții limita amenzii, anunță Mediafax. Poliţistul apreciază dacă aplică minimul sau maximul sancţiunii în funcţie de comportamentul cetățenilor.
„Dacă omul vine şi spune: , înseamnă circumstanţe atenunate”, spune Dumitru Coarnă, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor.
Diferenţa între minim şi maxim este mare, însă agenţii vor aprecia sancţiunea în funcţie de comportamentul nostru.
„El ce face ca să stabilească? Se uită la contravenient: e în vârstă, nu are antecedente, a avut un comportament corect, recunoaşte fapta. Când discut cu el aceste lucruri şi analizez, de ce să-i dau omului 2.500 lei, îi dau minimul, 500 lei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dumitru Coarnă.
Dacă facem scandal, nu recunoaştem că am greşit, nu ne legitimăm – înseamnă circumstanţe agravante şi putem fi amendați cu 2.500 lei, adică maximul prevăzut de lege.
„Dacă omul vine şi spune: „Am greşit, nu mai fac, e pentru prima oară” înseamnă circumstanţe atenunate şi poliţistul poate să-mi aplice chiar avertisment. Atenţie mare, poliţistul poate să aplice şi avertisment conform OG 2/2001”, a mai explicat Coarnă.
Trebuie menţionat că în 15 zile de la comunicarea procesului verbal corespunzător se poate plăti jumătate din amendă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.