Ministrul Sănătății despre comportamentul românilor în primele trei zile de relaxare – „A fost ca o răbufnire”

0 432

Efectul primelor trei zile de relaxare a măsurilor din starea de urgență se va vedea de joi încolo, când vom vedea dacă această bucurie exagerată va produce şi efecte, a declarat, ministrul sănătății, Nelu Tătaru.

El spune că dincolo de „răbufnirea” de libertate, de înțeles într-o anumită măsură, a observat și o parte de „bravare” din partea populației, care a încercat să „forțeze” o libertate.

Deocamdată, începutul săptămânii se prezintă cu o perioadă de acalmie, raportat la cele trei zile. „Suntem pe o pantă descendentă a acestei curbe şi vrem să rămână descendentă, cu un număr din ce în ce mai mic de cazuri noi, cu un număr din ce în ce mai mic  de cazuri în Terapie Intensivă. Avem pentru prima dată sub 200 de cazuri în Terapie Intensivă (…). Efectul celor trei zile îl vom vedea de joi încolo, când vom vedea dacă această bucurie exagerată sau senzaţie de libertate exagerată va produce şi efecte”, a afirmat Nelu Tătaru la Digi24.

„Cred că după două luni, în care răbdarea a fost la limită, doream să simţim libertatea, dar această libertare vreau să fie cu precauţie și să fie cu acele măsuri pe care le tot repetăm de două luni de zile. Purtarea unei măşti – într-un context în care nici lumea politică nu respectă niște reguli dintr-o lege care este așa de proaspătă, Legea 55 – rămâne de bază într-o încăpere, într-un mijloc de transport. Să nu uităm că, cu toată libertatea, avem o cale de transmitere aerogenă a acestui virus. Avem, într-o măsură mai mică, e drept, și o transmitere pe suprafeţe, dar calea aerogenă rămâne. Am avut două-trei zile în care lumea s-a bucurat de libertate sau a încercat să forţeze o libertate”, a comentat ministrul sănătății.

El a explicat că riscul adunărilor de oameni pe care le-am văzut în timpul weekendului este să genereze „microfocare” de infecție.

„Sper ca bucuria pe care am avut-o să fi fost prudentă, deși am văzut şi unele locuri în care nu a fost atât de prudentă, şi de joi încolo să avem o creştere a numărului de cazuri, dar mică”, a spus Nelu Tătaru.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.