Sibiul revine la normalitate – Cafenelele din oraș deschise în regim „take – away”

Sibiul revine, încet, încet, la normalitate. Mai multe cafenele din urbea de pe Cibin sunt deschise și în această perioadă, însă doar în regim de take – away. Sibienii care au poftă să bea o cafea bună trebuie să știe că o pot lua la „pachet” sau o pot comanda la domiciliu ori la locul de muncă din mai multe locații din oraș. 

Chiar dacă terasele și cafenelele au fost închise, asta nu înseamnă că nu mai putem savura cafeaua preferată. La Sibiu, mai mulți proprietari au ales să redeschidă cafenelele în regim de take-away. Dacă ai poftă de cafea de la Starbucks, The Refresh, Hug The Mug, AM PM Coffee, 146 I Love Coffee, Coffee 2 Go sau de la Mândra, mergi direct în locații sau plasează o comandă și cafeaua vine la tine.

Lanțul de cafenele Starbukcs a anunțat, vineri dimineață, că mai multe locații din țară se redeschid în regim de take-away și drive thru. Printre ele se numără și locația din Piața Mare din Sibiu. Programul cafenelei este următorul: Luni – Duminică, în intervalul orar 08:00 – 16:00.

The Refresh a deschis locația din Piața Mare încă din 17 mai, tot în regim de take-away. Sibienii sunt așteptați într-o atmosferă nouă, dar la fel de prietenoasă, de luni până sâmbătă, în intervalul orar 09.00 – 21.00, și duminică, în intervalul orar 10.00 – 21.00. Dacă nu aveți drum prin centrul orașului, stați fără grijă, cafeaua sau fresh-ul dorit vin la voi, fiindcă The Refresh onorează și comenzi la numărul de telefon 0727 394 922. Mai mult, sibienii care fac comenzi de minim 25 de lei au livrarea gratuită.

„Pentru bunul mers al lucrurilor, dar mai ales pentru că e sănătos, am aprecia tare mult să respectați următoarele 3 aspecte (obligatorii), atunci când ne vizitați: purtați mască de protecție, păstrați o distanță de minim 1,5 m față de persoana din față, urmați indicațiile săgeților de pe podea”, se arată pe pagina de Facebook The Refresh.

Și Coffee 2 Go Sibiu funcționează tot în regim de take – away. Găsești cafea bună în cele două locații de pe Bulevardul Mihai Viteazu și Piața 1 Decembrie 1918. Dacă nu vrei să ieși din casă, cafeaua vine la tine. Coffee 2 Go face livrări la domiciliu în cartierele Doamna Stanca, Hipodrom, Avantgarden și Vasile Aaron. Comandă telefonic la numărul: 0372 904 871.

AM PM Sibiu a anunțat pe Facebook că au pornit motoarele și s-au reîntors la treabă. Sibienii sunt așteptați la locația de pe strada Ocnei nr. 25. Programul este următorul: Luni – Vineri: 09.00 – 16.00 și Sâmbătă – Duminică: 10.00 – 17.00.

Și sibienii de la 146 I Love Coffee vă așteaptă pe strada Ocnei, nr. 18 și pe perioada stării de alertă. Hai să îți cumperi cafeaua preferată de luni până vineri, între orele 07.30 – 15.00 și sâmbătă între orele 09.00 – 13.00.

Hug the Mug te așteaptă în locația de pe Nicolae Bălcescu să îți iei cafeaua, iar Hug the Plate a redeschis din 15 mai pentru livrări. Programul este: Luni – Vineri 08.00 – 17.00 și Sâmbătă – Duminică 09.00 – 18.00.

„Intră pe https://shop.hugthemug.ro și alege-ți produsele Hug the Mug și Hug The Plate pe care dorești să ți le aducem! Comandă de minim 35 ron și ai transport gratuit în Sibiu”, se arată pe pagina de Facebook.

FOTO: Facebook / Hug the Plate

De asemenea, cafeneaua Mândra de pe Șoseaua Alba Iulia din Sibiu este deschisă pentru comenzi take-away.

146 I love coffeeam pm sibiucafenele deschise sibiucafenele take away sibiuCoffee 2 Go sibiuStarbucksthe refresh sibiu
Comentarii (0)
Comentează