Maiorul sibian Joe Stroescu înaintat în grad – A salvat vieți în Italia

0 766

Maiorul Joe Stroescu de la ISU Sibiu a fost înaintat în gradul de locotenent – colonel, în mod excepțional. Sibianul a fost în Italia, pentru două săptămâni, pentru a ajuta cadrele medicale să lupte împotriva coronavirusului. 

„Pentru întreaga activitate, desfășurată la un nivel ridicat de profesionalism și pentru modul de gestionare și încheierea cu succes a misiunii de acordare a asistenței internaționale în cadrul Mecanismului European Comunitar, desfășurată în Italia în perioada 07-25 aprilie a.c., alături de o echipă de 11 cadre medicale, colegul nostru, maiorul Stroescu Joe a fost înaintat în gradul următor, respectiv în gradul de locotenent- colonel, în mod excepțional”, transmite Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.  joe stroescu 4 joe stroescu 2Festivitatea a avut loc vineri, 22 mai, și s-a desfășurat în prezența comenzii inspectoratului, într-un cadru restrâns, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus Sars-Cov-2.

„Reușita acestei misiuni a depins și de ajutorul și suportul oferit de cei de acasă, de colegii noștri care, deși nu au fost fotografiați și filmați, au lucrat fără întrerupere pentru îndeplinirea în cele mai bune condiții a mandatului încredințat…”, mărturisește cu emoție locotenent-colonelul Joe Stroescu. joe stroescu 3

Comanda inspectoratului îi urează în continuare o carieră încununată de succes și de împlinire profesională.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.