Impozitul pe clădiri redus la jumătate la Sibiu pe perioada stării de urgență

0 1.103

Consiliul Local al Municipiului Sibiu a hotărât să acorde o serie de facilități sibienilor în ceea ce privește impozitul anual pe clădiri și taxa lunară pe clădiri, pe perioada stării de urgență.

Potrivit unei hotărâri a Consiliului Local al Municipiului Sibiu, impozitul anual pe clădiri se reduce la jumătate pe perioada stării de urgență, în cazul în care proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să întrerupă total activitatea sau în cazul proprietarilor care dețin certificatul pentru situații de urgență, potrivit căruia se certifică întreruperea parțială a activității. De asemenea, sunt scutite de la plata taxei lunare pe clădiri persoanele care au fost obligate, potrivit legii, să întrerupă total activitatea.

„Propunem adoptarea unei hotărâri prin care să se aprobe:

1. Reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50% pe durata stării de urgență decretată în anul 2020, pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, folosite pentru activitatea economică proprie a acestora sau date în folosință printr-un contract de închiriere, comodat sau prin alt tip de contract pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, după caz, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, proprietarii sau utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică sau dețin certificatul pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri prin care se certifică întreruperea parțială a activității economice;
2. Scutirea de la plata taxei lunare pe clădiri datorate de către concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri, proprietatea publică sau privată a unității administrativ-teritorale, dacă în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență ca urmare a efectelor epidemiei coronavirusului SARS-CoV-2, utilizatorii clădirilor au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total activitatea economică”, se arată în Raportul de Specialitate privind acordarea unor facilități de plată a impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri, publicat pe site-ul Primăriei.

Cum pot sibienii să beneficieze de aceste facilități

Pentru a beneficia de reducerea impozitului anual pe clădiri cu o cotă de 50% pe durata stării de urgență decretată în anul 2020, proprietarii clădirilor au obligația ca până la data de 15 septembrie 2020 inclusiv, să depună la Direcția Fiscală Locală Sibiu o cerere de acordare a reducerii, însoțită de o declarație pe proprie răspundere, în care vor menționa fie întreruperea totală a activității economice proprii stabilită conform prevederilor legale, fie întreruperea parțială a activității economice. Proprietarii care și-au întrerupt parțial activitatea anexează la cererea o copie a certificatului pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediul de Afaceri, se arată în Hotărârea de Consiliu Local.

În cazul proprietarilor care dețin clădiri nerezidențiale date în folosință pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice, pe perioada în care s-a instituit starea de urgență, din declarația pe propria răspundere trebuie să reiasă că aceștia se regăsesc concomitent în următoarele situații:

  • Au renunțat la cel puțin 50% din dreptul de a încasa contravaloarea chiriei redevenței sau altă formă de utilizare a clădirii, stabilită conform prevederilor contractuale, pe perioada pentru care s-a instituit starea de urgență;
  • Cel puțin 50% din suprafețele totale deținute și afectate activităților economice nu au fost utilizate, ca urmare a faptului că titularii dreptului de folosință a clădirilor respective au fost obligați, potrivit legii, să își întrerupă total și/sau parțial activitatea economică.

Proprietarii care dețin clădiri nerezidențiale au obligația să verifice și să facă dovada că cel puțin 50% din suprafața totală deținută și dată în folosință pentru desfășurarea unor activități economice către alte persoane fizice sau juridice este afectată de întreruperea totală și/sau parțială a activității a acestora la data de 14 mai 2020.

Declarația va fi însoțită de copie după contractul de închiriere și după actul adițional încheiat cu chiriașul din care să rezulte că s-a redus chiria cu minim 50%, va menționa fie întreruperea totală a activității economice proprii stabilită conform prevederilor legale, fie întreruperea parțială a activității economice. Chiriașii/ utilizatorii care și-au întrerupt parțial activitatea anexează la cerere o copie a certificatului pentru situații de urgență emis de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Pentru a beneficia de scutire de la plata taxei pe clădiri pe perioada stării de urgență, concesionarii, locatarii, titularii dreptului de administrare sau de folosință a unei clădiri, proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, au obligația ca până la data de 15 septembrie 2020, inclusiv, să depună la Direcția Fiscală Locală o cerere de acordare a scutirii, însoțită de o declarație pe propria răspundere. În declarația pe propria răspundere, contribuabilii vor menționa prevederile legale potrivit cărora au avut obligația întreruperii totală a activității proprii, pe perioada instituirii stării de urgență.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...