Șapte persoane s-au vindecat de coronavirus la Sibiu în ultimele 24 de ore

0 652

Numărul persoanelor vindecate de coronavirus la Sibiu crește de la o zi la alta. În ultimele 24 de ore, șapte oameni au fost externați. Numărul total, de la debutul pandemiei și până în prezent, a ajuns la 362. 

Crește numărul persoanelor vindecate

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 491 de persoane (dintre care 461 adulți și 30 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 362 de persoane, iar 39 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Peste 1.600 de sibieni sunt izolați la domiciliu marți

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează 1.689 persoane izolate și 49 persoane în carantină.

„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 121 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2”, mai spune Andreea Ștefan.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 37 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 112 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Zeci de misiuni desfășurate de oamenii legii

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, pentru impunerea normelor legale în timpul stării de alertă.

În cursul zilei de ieri, 25 mai a.c., polițiștii sibieni împreună cu efective ale poliției locale și ale jandarmeriei, au desfășurat 82 de misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19, misiuni de verificare, prin măsuri specifice, a respectării interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare/carantină .

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 1171 de persoane și 4 SC/PFA cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...