Cursele aeriene programate la Sibiu după 1 iunie se anulează – Până când se prelungesc restricțiile de zbor

2.475

Aeroportul Internațional Sibiu anunță că suspendarea zborurilor se prelungește până pe 16 iunie. Astfel,  pasagerii care și-au cumpărat bilete de avion și intenționau să zboare de la Sibiu începând din 1 iunie, sunt sfătuiți să ia legătura cu operatorii aerieni pentru reprogramarea zborului.

Reluarea zborurilor de pe Aeroportul Internațional Sibiu, anunțată inițial de companiile aeriene pentru data de 1 iunie, se amână până pe 16 iunie, ca urmare a dispozițiilor Autorității Aeronautice Române privind starea de alertă.

Pasagerii care urmau să călătorească cu avionul de pe Aeroportul Internațional Sibiu spre Anglia sau Germania sunt nevoiți să își reprogrameze zborurile.

”Pasagerii care urmau să călătorească în perioada 1 – 16 iunie 2020 de la Aeroportul Internațional Sibiu spre destinațiile de interes sunt rugați ca pentru informații suplimentare și detalii cu privire la reprogramarea călătoriilor, să contacteze agenția sau compania aeriană emitentă”, informează Alexandra Păcurar, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internațional Sibiu.

Compania Wizz Air anunțase reluarea zborurilor de la Sibiu către Frankfurt, Dortmund, Nurnberg, Londra, Memmingen și Karlsruhe, la o frecvență redusă de 50% față de programul inițial.

Compania a transmis, miercuri, un comunicat prin care anunță că zborurile spre Austria, Belgia, Elveția, Franța, Germania, Italia, Spania, Olanda și Marea Britanie vor rămâne suspendate până pe 16 iunie inclusiv, ca urmare a extinderii restricțiilor de călătorie existente, introduse de autoritățile române.

”Pasagerii cu rezervări afectate de suspendarea zborurilor vor fi informați automat prin e-mail dacă au rezervat direct pe wizzair.com sau prin aplicația pentru mobil. Clienții vor primi automat în contul de client WIZZ 120% din valoarea achitată pentru călătorie, sumă care poate fi folosită în următoarele 24 de luni pentru achiziția de produse și servicii Wizz Air. Pasagerii pot alege rambursarea banilor – care va dura mai mult – și vor fi informați despre pașii necesari pentru un transfer bancar sau transferul către un card bancar printr-un e-mail separat. În acest caz, clienții vor putea primi doar 100% din suma achitată inițial. Pasagerii care și-au făcut rezervările prin intermediul agențiilor de turism – inclusiv agențiile de turism online – trebuie să ia legătura cu agenția de unde și-au cumpărat biletele”, transmit reprezentanții Wizz Air.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Spune ce crezi