Focare de pestă porcină la Sibiu – Autoritățile iau măsuri pentru combatere

0 2.861

Noi focare de pestă porcină africană au fost identificate în județul Sibiu. Autoritățile s-au întrunit în cadrul unei ședințe pentru a aproba un program de măsuri pentru combatere. 

Focarele de pestă porcină au fost identificate în localitatea Chesler (comuna Micăsasa), la Fondul de Vânătoare nr. 33 (Dumbrăveni) și în localitatea Valchid (comuna Hoghilag). Potrivit directorului DSVSA Sibiu, Șerban Țichindelean, într-o gospodărie de la Chesler un porc a fost găsit mort, astfel că s-a luat măsura uciderii și îngropării în condiții de siguranță a altor 25 de porci. De asemenea, la Valchid, au fost găsiți cinci porci morți, alți șapte fiind uciși și îngropați.

„În urma identificării unor focare de pestă porcină africană la mistreți, în cursul zilei de ieri, 26.05.2020 și azi, 27.05.2020 au avut loc ședințe ale Centrului Local de Combatere a Bolilor din județul Sibiu. În cadrul ședințelor au fost luate decizii comune, cu județele Alba și Mureș, privind aprobarea programelor de măsuri pentru combaterea focarelor de Pestă Porcină Africană din următoarele localități: localitatea Chesler – comuna Micăsasa, Fondul de Vânătoare nr. 33 – Dumbrăveni, localitatea Valchid – comuna Hoghilag, întrucât zonele de supraveghere se întind pe o suprafață de 10 km, respectiv 13 km, cuprinzând localități și din județele Alba și Mureș”, informează Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

În ceea ce privește măsurile pentru combaterea focarului de Pestă Porcină Africană, DSVSA Sibiu, Alba și Mureș au adoptat toate măsurile necesare inclusiv avertizarea prin pancarte și afișe expuse în locuri vizibile pentru a garanta o bună aplicare a măsurilor dispuse.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...