Drama unei sibience care a rămas pe drumuri – A dormit în scara blocului

1 4.409

Povestea unei femei care a rămas fără locuință i-a impresionat pe vecini și pe toți cei care o cunosc. Aceasta este bolnavă și nu și-a mai plătit taxele timp de aproape un an. A adunat datorii mari la întreținere și în cele din urmă a fost executată silit iar apartamentul i-a fost vândut la licitație. Noaptea trecută, femeia a dormit pe scara blocului și a fost hrănită de vecini.

Femeia nu înțelege că și-a pierdut locuința

Sibianca, de 50 de ani, este în evidența medicilor cu afecțiuni psihiatrice și a fost internată de mai multe ori la Spitalul de Neuropsihiatrie din Sibiu. În urmă cu doi ani a mai fost pe punctul de a fi evacuată din apartamentul său de pe Strada Plugarilor, tot din cauza datoriilor foarte mari la întreținere. Atunci, un binefăcător și-a făcut milă de ea și i-a plătit taxele la zi.

Un an mai târziu, femeia a ajuns însă din nou în aceeași situație. Vecinii spun că, din cauza bolii psihice de care suferă, aceasta lăsa apa să curgă în cada de la baie 24 de ore din 24, astfel că, numai factura la apă era de 800 de lei lunar.

„După ce a pierdut apartamentul, anul trecut în noiembrie, noul proprietar a înțeles că se află într-o situație dificilă și a vrut să o lase să locuiască în continuare în apartament pentru tot restul vieții. I-a plătit taxele din urmă dar, când a văzut că în fiecare lună plătește 800 de lei numai la apă, a zis că nu mai poate continua așa. Ieri (n.r. joi) a schimbat ușa și încuietoarea și i-a spus că trebuie să plece, că apartamentul nu mai este al ei dar nu a avut cu cine să se înțeleagă. Vecina a rămas în scara blocului și s-a culcat pe scări. Ea credea că proprietarul va veni să îi aducă o altă cheie. I-am dat noi mâncare și i-am dus o pătură”, a povestit, pentru Ora de Sibiu, A.C., unul dintre vecinii care au ajutat-o pe femeie.

A rătăcit ore în șir prin Sibiu

Vineri dimineață, femeia a fost văzută rătăcind pe drumuri. Deși nu mai e vecina lor, oamenii nu au rămas indiferenți. Au sesizat autoritățile și au plecat în căutarea ei, de teamă că i s-ar putea întâmpla ceva rău. Un vecin a găsit-o în cele din urmă pe Bulevardul Mihai Viteazu. Nu știa ce i se întâmplă și voia doar să meargă acasă. Nu știa că apartamentul nu mai este al ei și că a rămas pe drumuri.

„Asistenții de la Direcția de Asistență Socială au venit foarte repede, la scurt timp după ce am sunat noi. I-am explicat că trebuie să meargă cu ei la spital și, în cele din urmă, a acceptat să urce în Ambulanța care venise după ea. Au dus-o la Psihiatrie, o vor consulta și acolo vor vedea ce este de făcut. Nu puteam s-o lăsăm așa în voia sorții. Noi am încercat să o ajutăm. Mereu îi lăsam câte o plasă cu mâncare la ușă și cu ce mai avea nevoie. Ne-a fost foarte milă de ea”, spune și N. I., un alt vecin îngrijorat pentru soarta femeii.

Sibianca se află acum în grija medicilor de la Spitalul de Neuropsihiatrie „Gheorghe Preda” din Sibiu.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

1 Comentariu
  1. Vecin scrie

    Minciuni. Nu lăsa apa să curgă non stop, i s-au adunat datorii la apa fiindcă toți locatarii au fost obligați să-și schimbe apometrele de apa. Cine nu le-a schimbat suporta pierderile de pe scara. Am înțeles că într-un final vecinii i-au schimbat apometrul dar la datorii se adunau în fiecare lună penalități foarte mari. Ieri a venit cu politia noul proprietar care a câștigat licitatia și au lăsat-o pe scara împreună cu un sac de haine. Femeia nu înțelege ce i se intampla. Bineînțeles că noul proprietar a trebuit să plătească taxele și penalitățile care se adunau în fiecare luna daca din luna noiembrie apartamentul era al lui iar taxele niciodată nu au fost pe 0. Cea mai mare sumă trecută pe tabelul de taxe a fost de 15000 lei. Pt aceasta suma asociația de proprietari au ales să lase un om pe strada.

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...