Sibian arestat după ce și-a amenințat cu bătaia soția – A încălcat mai multe hotărâri judecătorești

0 1.200

Un sibian a fost arestat de polițiști după ce a încălcat de mai multe ori prevederile unei hotărâri judecătorești. Acesta s-a apropiat de soția sa și a amenințat-o cu bătaia. Cei doi sunt în procedura de divorț.

„La data de 28 mai a.c., polițiștii Compartimentului de Proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 51 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a unei hotărâri judecătorești (trei acte materiale), respectiv amenințare (două acte materiale)”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În fapt, în perioada octombrie 2019 – mai 2020, în repetate rânduri, bărbatul s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 50 de metri de soția sa, amenințând-o cu acte de violență, cei doi fiind în procedura de divorț.

Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.