Tot mai puțini sibieni monitorizați de autorități – Peste 200 au ieșit duminică din izolare sau carantină

0 1.027

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 504 de persoane, dintre care 471 sunt adulți și 33 copii. Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 388 de persoane, iar 42 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv.

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează un număr de 1826 persoane izolate și 23 persoane în carantină. În ultimele 24 de ore, 222 de persoane au ieșit din izolare iar 2 au fost scoase din carantină.


„Polițiștii sibieni continuă să acționeze împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

În cursul zilei de ieri, 30 mai a.c., polițiștii sibieni împreună cu efective ale poliției locale și ale jandarmeriei  au desfășurat 41 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 1.566 de persoane cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse. A fost identificată o persoană care nu a respectat măsura izolări. Aceasta a fost sancționată contravențional cu avertisment”, informează Prefectura Sibiu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 123 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 39 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 117 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...