sofer baut si fara permis cercetat de politisti1380093303 3
FOTO: arhivă

Un tânăr din județul Neamț a încercat să păcălească polițiștii sibieni și le-a arătat un permis de conducere fals. S-a ales cu dosar penal. 

„La data de 30 mai a.c., în jurul orei 22,00, pe strada Eroilor din orașul Avrig, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 22 de ani, din județul Neamț.

Tânărul le-a înmânat polițiștilor un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, însă, în urma verificărilor efectuate atât în bazele de date naționale, cât și internaționale, s-a constatat că șoferul nu deține dreptul de a conduce, iar permisul prezentat este unul fals”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârțirea infracțiunilor de conducere fără permis, fals în înscrisuri oficiale, respectiv uz de fals. Cercetările continuă la nivelul Serviciului Rutier Sibiu.

Comentariul meu

Lasă un răspuns