Numirea Lilianei Coldea la șefia Spitalului Județean, respinsă de Ministerul Sănătății – Se face un nou concurs

1 1.577

Ministerul Sănătății a declarat nelegal concursul pentru ocuparea postului de manager al spitalului județean. Anunțul a fost făcut de Bogdan Trif, președintele PSD Sibiu.

Social democrații sibieni cer ca actualul manager, medicul Liliana Coldea, să fie demis de urgență și să se organizeze un nou concurs. Ministerul Sănătății confirmă faptul că, concursul organizat pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență, Sibiu, a fost nelegal.

„Prin răspunsul înregistrat cu nr. 623/28.05.2020, transmis de Ministerul Sănătății către PSD Sibiu și semnat de secretarul general, doamna Nicoleta Rusu, se spune foarte clar faptul că Direcția de Control și Integritate/Serviciul Control din cadrul MS, în urma verificărilor efectuate privind sesizarea de nelegalitate, ”a constatat încălcarea art. 5, alin. 1 art. 6 alin. 2, alin 7, art. 8 lit. g, art. 13 alin. 6 și art. 17, din Regulamentul de Organizare și Desfășurare a Concursului pentru ocuparea funcțiilor de manageri, persoane fizice, ai spitalelor de sub autoritatea Consiliului Județean (CJ) Sibiu, aprobat prin dispoziția Președintelui CJ Sibiu nr. 16/20.01.2017.” Cu alte cuvinte, doamna Cîmpean nu a respectat tocmai actele normative întocmite și aprobate de ea în 2017.

Mai mult, prin răspunsul sus-menționat a fost aprobată de către Ministrul Sănătății ”solicitarea de a nu se emite actul administrativ de numire în funcție a managerului SCJU Sibiu desemnat în urma concursului nelegal și de a se demara procedurile legale pentru organizarea concursului în vederea ocupării funcției de manager în condiții de legalitate”, se arată într-un comunicat trimis, miercuri, de PSD Sibiu.

raspuns ms

Răspunsul trimis de Ministerul Sănătății aici: Raspuns MS

„Ministerul îi recomandă doamnei Daniela Cîmpean, să modifice Regulamentul în concordanță cu legislația în vigoare. Cred că nu bănuiește nimeni că Ministerul Sănătății condus de penelistul Nelu Tătaru, celebru printre altele că a numit la conducerea Spitalului Județean Neamț, pe perioada stării de urgență, un administrator de firmă de pompe funebre, membru PNL,  ar fi favorizat în vreun fel PSD Sibiu, dacă noi nu aveam sută la sută dreptate”, se mai arată în comunicat.

Organizația Județeană PSD Sibiu îi cere din nou demisia Danielei Cîmpean din funcția de președinte al Consiliului Județean Sibiu.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. Grigore MANEAi scrie

    PSD =PARTID TOXIC!

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.