Situația la zi în Sibiu – Trei cazuri noi de coronavirus raportate

1 956

În ultimele 24 de ore, în județul Sibiu, au fost depistate trei cazuri noi de coronavirus. De la debutul pandemiei și până în prezent, au fost raportate 509 de infectări. 

Trei cazuri noi de COVID-19 la Sibiu

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 509 de persoane (dintre care 476 adulți și 33 copii). Până la data curentă au fost declarate vindecate și externate 407 de persoane, iar 43 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Peste 1.800 de sibieni în izolare

La data curentă, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează 1.890 persoane izolate și 31 persoane în carantină.

„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a pus la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), la care sibienii au efectuat în ultimele 24 de ore 126 de apeluri pentru a solicita diferite informații, în contextul COVID-19. Menționă că, activitatea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se desfășoară operativ non-stop la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale, în vederea gestionării tuturor situațiilor apărute în contextul prevenirii răspândirii virusului SARS CoV-2”, mai spune Andreea Ștefan.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 33 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 91 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

1 Comentariu
  1. MARIA scrie

    jud sibiu e mareee de ce nu spuneti din ce orase sunt?????????? nu cred ca toti sunt din sibiu si nu e corect sa nu stim de unde sunt!!!stam ca prostii linistiti ca la noi in oras nu este sta lumea relaxata si probabil e plin de covid ca sibiul nu vrea sa spuna nimic !!!!!!! oamenii trebuie sa stie ca sa se fereasca sau nu doriti asta?????suntem doar in maiinile lui Dzeu ?????e frustrant e groaznic sa nu stii care e realitatea in orasul tau ……e un mare mister si e un mare ghinion sa nu stai in sibiu ci in judetul sibiu.faceti mult mai rau decat panica …….faceti ca lumea din relaxare sa se infesteze cat mai multi .pacat…cel mai secretos oras sibiul

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...