Ministrul Sănătății – ”În 10-11 iunie putem da un răspuns reprezentanților mall-urilor cu privire la măsurile pentru redeschidere”

0 502

⇓ Ascultă știrea ⇓

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri că reprezentanţii mall-urilor vor fi informaţi, în jur de 10-11 iunie, cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia la deschiderea magazinelor.

„Chiar astăzi (miercuri – n.r.) am avut întâlnirea cu reprezentanţii mall-urilor în care am cerut o serie de măsuri pe care le preconizează. Noi, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, le vom analiza şi vom da mesajul specialiştilor, urmând ca în jur de 10-11 iunie să le putem da un răspuns, ca să se poată pregăti, dacă în ziua de 15 iunie va fi ziua de relaxare prind deschiderea mall-urilor”, a spus Tătaru pe B1 TV.

În altă ordine de idei, el a menţionat că există un risc de infectare a oamenilor cu COVID -19 în mijloacele de transport în comun dacă aparatele de aer condiţionat ale acestora nu sunt curăţate.

„În măsura în care avem aglomeraţii populaţionale deosebit de mari şi nu avem aerisită acea cameră putem să ne gândim că aeroflora care există acolo poate genera sau poate menţine un virus. După fiecare zi, după fiecare tură, trebuie făcute dezinfecţii ale mijloacelor de transport în comun”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.