Sibian bănuit ca a furat 300.000 euro în Cehia – Poliția îl acuză că și-a cumpărat mașini și vilă

1 57.253

⇓ Ascultă știrea ⇓

Daniel Alexandrescu, un tânăr în vârstă de 24 de ani din Sibiu, a plecat, în urmă cu aproape cinci ani, la muncă în Cehia. A vrut să își facă un rost, să strângă bani și să își facă o situație bună. În timp, a reușit să își cumpere două mașini de lux și o vilă în care locuiește în prezent. Acum însă este luat în vizor de polițiști, fiind bănuit că ar fi furat 300.000 de euro, bani pe care i-ar fi folosit să își achiziționeze toate aceste bunuri.

Sibianul spune că nu a dat în cap nimănui, că nu a furat și că muncește, ca orice om, pentru banii lui. „Nu fac bani la negru (…) În spatele succesului meu sunt ani de muncă”, a scris Daniel într-o postare publică pe contul său de Facebook.

Furt de 300.000 de euro

Daniel a povestit, pentru Ora de Sibiu, că în urmă cu aproape un an era angajat la o firmă din Cehia care transporta bani dintr-o locație în alta. La un moment dat, cineva a aflat traseul banilor și a furat 300.000 de euro. După această pagubă enormă, patronul nu a mai putut să își plătească angajații la timp. Când și-a primit salariul, Daniel s-a gândit că ar fi mai bine să se reorienteze și să plece în Anglia. După o perioadă, s-a întors înapoi în Cehia și a aflat o vestă șocantă: fostul lui patron s-a sinucis.

„Cineva a aflat traseul banilor transportați de noi și a furat undeva la 300.000 de euro bani cash. Noi nu ne-am mai primit salariile decât după o săptămână, astfel că eu am hotărât să plec în Anglia. După o perioadă m-am întors înapoi în Cehia și am aflat că fostul meu șef s-a spânzurat. După asta, eu m-am întors înapoi în Anglia. Greșeala mea este că eu tot timpul am arătat lumii ce bunuri am, m-am lăudat cu mașinile mele…”, povestește Daniel.

Chemat la audieri în Cehia să justifice de unde are mulți bani

Cu banii pe care reușit să îi strângă până acum, Daniel și-a cumpărat două mașini de lux: un Mercedes S500 și o Tesla, care valorează, împreună, aproape 200.000 de euro. Polițiștii de la Criminalistică din Cehia îl suspectează că el este cel care ar fi furat banii de la firma unde a lucrat și așa a reușit să achiziționeze autoturismele. Daniel Alexandrescu 2

„Eu m-am lăudat cu mașinile, am un Mercedes S500, care costă 90.000 de euro și o Tesla, care costă 85.000 de euro… Iar acum trei zile a venit o dubă de poliție să mă ia de acasă. Am ieșit afară și mi-au zis să vin cu ei. Eu tot insistat să îmi spună care e motivul ridicării, iar ei au arătat către mașina mea – adică din cauza astă mă ridică. Așa că am mers cu ei”, povestește Daniel.

Audieri ca în filme – „Au scos dosarul cu poze”

Sibianul era „filat” de săptămâni bune. Polițiștii au strâns date despre Daniel și au verificat unde se duceau toți banii lui. Când a ajuns la audieri, au deschis un dosar plin cu fotografii.

„Am mers acolo, iar primul lucru pe care l-au făcut a fost să scoată un teanc cu poze. Au umblat două săptămâni după mine, să vadă cu ce mp ocup. Prima poză era cu fostul patron spânzurat și atunci am făcut legăturile. Le-am zis că îl cunosc, le-am zis că am aflat că s-a sinucis și au început să mă întrebe de unde am făcut eu rost de bani să cumpăr mașini, cum de mă dau mare, de unde am scos eu banii ăștia la vârsta mea. Practic mă acuzau că am furat. Mi-au pus pe masă poze de la bancomat, cu sume cu tot, de unde scoteam eu banii. (…) M-au întrebat și câți bani dau pe mâncare pe zi, că eu am salariul atât și de unde scot banii. Ei nu mi-au spus că sunt vinovat, ci doar că sunt în control. Dar pe ce bază mă controlau? Ei practic au lucrat și cu poliția din România și urmăresc cursul banilor. Dar sunt pe o pistă greșită. Nu am furat, nu am dat la nimeni în cap, muncesc și fac bani ca orice om. Eu acum am și o firmă de dezmembrări auto, am deschis-o când m-am întors din Anglia”, mai spune Daniel. Daniel Alexandrescu 5

Sibianul nu înțelege de ce este el suspect în cazul furtului

Daniel Alexandrescu recunoaște că banii pe care i-a strâns nu se fac într-un timp scurt, însă spune că nu a furat cei 300.000 de euro. „De două luni am luat o vilă cu 12 camere, am mașini scumpe… Știu că este vorba despre sume de bani pe care nimeni nu le poate scoate așa repede. Dar eu am muncit pentru banii ăștia. Poliția a controlat tot. Eu sunt unul dintre suspecții furtului acum. La audiere le-am zis să mă pună la detectorul de minciuni și mi-au spus că mă uit prea mult la filme”, spune sibianul.

După audiere, polițiștii i-au spus să stea la locul de reședință. El este stabilit, în prezent, în Jihlava, Cehia.

În urmă cu doi ani, Daniel a fost implicat într-o bătaie într-un club din Cehia. Pe atunci, acesta a spus că a încercat să își facă dreptate după ce un bărbat l-a atacat. CITEȘTE POVESTEA AICI.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
1 Comentariu
  1. MB scrie

    „…El este stabilit, în prezent, în Jihlava, Cehia.” probabil in curand o sa fie stabilit la Jilava .. Romania

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.