Muncitorii egipteni și tunisieni abandonați la Sibiu de un patron iordanian la începutul anului sunt tot neplătiți. Cei 45 de oameni au rămas doar cu niște vorbe aruncate în vânt și cu promisiuni nerespectate. Fostul angajator trebuia să le dea salariile restante în 6 iunie, însă a uitat din nou de ei.
Potrivit Libertatea, cei 45 de egipteni și tunisieni și-au încheiat de două săptămâni greva foamei, după ce li s-a promis că își vor primi salariile restante de la începutul anului până pe 6 iunie de la fostul angajator iordanian, Arafat Mohd Ghaleb Mohd Abdel Rahim, administratorul Tayba Europe.
Ziua de plată a venit, dar nu și banii promiși
Muncitorii nu au primit niciun ban, iar familiile lor așteaptă de la mii de kilometri ajutor. Aceștia spun că „România nu e o țară demnă de UE”, după tot ce li s-a întâmplat.
„Nu știu ce să fac. Îmi vine să renunț la toate”, a scris într-un mesaj Raafat Mahmoud Al-Saeed Ayyad, un egiptean care a devenit reprezentant al muncitorilor abandonați în urmă cu două luni la Sibiu. Încă din luna februarie a trimis sesizări la toate instituțiile care îi pot ajuta pe lucrătorii străini, de la Imigrări și până la Inspecția Muncii. Neasumarea responsabilității a autorităților și toate răspunsurile oficiale în care i s-a spus să își caute dreptatea în instanță l-au făcut să spună că „România nu e o țară demnă de UE”.
ITM București le spune să meargă în instanță
Tot la instanță sunt trimiși arabii și-n ultimul răspuns de la ITM București, care a aterizat pe 3 iunie în căsuța electronică a lui Raafat. Inspectorii au mers în control pe 20 mai la sediul Tayba Europe Construction Company SRL. Și abia la o lună și jumătate după ce au aflat de situația disperată a angajaților au decis să aplice și primele amenzi în valoare de 8.500 de lei pentru “neconformități în domeniul relațiilor de muncă”. ITM București le-a impus și-un termen celor de la Tayba, dacă nu plătesc drepturile salariale până pe 6 iunie, atunci se vor alege cu noi amenzi. Însă inspectorii s-au întors abia pe 9 iunie la firma care i-a țepuit pe arabi, au dat din nou de ușa încuiată, așa că au lăsat o notificare, potrivit unei surse din Ministerul Muncii. ITM București nu poate decât să-i amendeze pe cei de la Tayba Europe Construction Company SRL până ce plătesc salariile, dar nu-i pot obliga legal pe patroni să facă asta. Străinii abandonați trebuie să-și recupereze banii în instanță, potrivit Codului Muncii.
Cei 45 de muncitori încep lucrul în 1 iulie
Muncitorii egipteni și tunisieni vor intra din nou pe șantier la data de 1 iulie. Sibienii de la Trans Grup Agapia s-au ținut de promisiune și le-au obținut deja avizele de muncă necesare pentru a lucra legal în România.
Sursa: Libertatea