Apelul disperat al unei familii din Sibiu infectată cu coronavirus – E nevoie urgent de plasmă

0 3.445

⇓ Ascultă știrea ⇓

O întreagă familie din Sibiu este infectată cu noul coronavirus. Șapte persoane, printre care doi copii, sunt internate în spital. Sibienii fac apel la cei care s-au vindecat să doneze plasmă, pentru a-i ajuta să învingă boala. 

Un apel disperat vine din partea unei familii din Sibiu. Șapte persoane s-au infectat cu noul coronavirus, printre care și doi copii în vârstă de 4 și aproape 8 ani. Rând pe rând, sibienii au răspuns bine tratamentului din spital. De două zile însă, un bărbat de 42 de ani, care nu are alte boli asociate, este în stare gravă. Acesta se află la terapie intensivă. Sibianul are nevoie să i se administreze tratamentul cu plasmă hiperimună.

Persoanele din Sibiu, dar și din orice alt oraș din România, care s-au vindecat de coronavirus pot dona plasmă. Bărbatul are mare nevoie de ajutor. Redăm mai jos, integral, o postare publicată pe pagina de Facebook Covidplasma.ro, unde donatorii găsesc informațiile necesare.

„Buna ziua. Îndrăznesc pentru că disperarea e mare! Suntem șapte persoane dintr-o familie internate cu covid-19 la Sibiu.

Am fost toți bine, am regresat pe rând. Soțul meu e bine, posibil astăzi să fie externat. Eu am răspuns bine tratamentului, iar copiii noștri de 4 și aproape 8 ani sunt bine și ei. Tatăl meu, 65 ani, diabetic pe insulină și hipertensiv are progrese mici, dar sunt.

Sora mea, cu boli autoimune, după o săptămână de bine, regresează… Iar soțul ei, 42 ani, fără alte probleme, e de ieri la terapie intensivă. Nu e intubat, dar aici pe secție oxigenul nu îi mai ajungea.

Suntem internați la Sibiu și aici e posibil tratamentul cu plasmă. Nu sunt donatori, grupa lui e 01, rh pozitiv. Tot ce știm e că donatorul trebuie să fi trecut prin boală de 4-6 săptămâni, ca numărul anticorpilor să fie maximum. Plasma poate să vină la el de la orice centru din țară. Numele lui este Voina Radu Ioan, Sibiu”.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.