Masca obligatorie în autobuzele Tursib – Se fac controale și se dau amenzi

0 1.463

⇓ Ascultă știrea ⇓

Tursib îşi concentrează eforturile atât în privinţa asigurării serviciilor de transport public în bune condiţii, cât şi la protejarea călătorilor şi a propriului personal în condiţiile pandemiei de coronavirus. În autobuze, masca este obligatorie, iar cei care nu o poartă riscă să fie amendați. 

Măsurile luate de Tursib

Măsurile introduse la începutul crizei şi în privinţa creşterii gradului de siguranţă şi de igienă în mijloacele de transport au fost păstrate, adăugându-se la ele, altele noi. „Printre aceste măsuri amintim: igienizarea şi dezinfectarea zilnică (chiar şi de mai multe ori pe zi) a fiecărui autobuz care intră pe traseu; dotarea propriilor angajaţi cu mănuşi, măşti de protecţie, viziere şi soluţii de dezinfectare a suprafeţelor şi a mâinilor; afişarea pe monitoarele din autobuze a unor mesaje de interes public prin intermediul cărora aducem la cunoştinţa publicului regulile de bază prin care se pot proteja pe ei înşişi şi pe cei din jurul dânşilor”, spun reprezentanții Tursib.

Masca, obligatorie în autobuz

În conformitate cu prevederile legale, în interiorul autobuzului, toţi călătorii sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie. Accesul în toate autobuzele se face pe uşa din faţă, iar coborârea din autobuz se va face pe celelalte uşi. Autobuzele au fost dotate de asemenea cu dozatoare cu substanţe dezinfectante pe care călătorii sunt invitaţi să le utilizeze pentru a se proteja.

„Pentru a ne asigura de faptul că aceste cerinţe sunt respectate, s-au constituit echipe mixte de control, formate din inspectori de trafic Tursib şi reprezentanţi ai Poliţiei Locale, care sancţionează persoanele depistate în autobuze fără măşti de protecţie.

În speranţa că toate măsurile noastre vor face din transportul public din Sibiu un mod mai sigur de călătorie în această perioadă critică şi rugându-vă din nou să vă luaţi şi dumneavoastră toate măsurile necesare de protecţie, vă dorim tuturor multă sănătate!”, mai spun reprezentanții Tursib.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.