Sibiancă reținută de poliție după ce s-a urcat băută la volan

0 3.009

⇓ Ascultă știrea ⇓

O sibiancă s-a urcat băută la volan, având permisul de conducere suspendat. Plimbarea ei s-a încheiat când a dat nas în nas cu polițiștii. Femeia a fost reținută. 

„La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 09,00, în municipiul Sibiu, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gheorghe Dima de către o sibiancă în vârstă de 57 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că dreptul femeii de a conduce este suspendat, iar testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având acest drept suspendat.

De asemenea, polițiștii rutieri au luat față de femeie măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.