Redeschiderea granițelor în Europa – Ce state se află pe lista „țărilor sigure”

0 2.395

⇓ Ascultă știrea ⇓

Europenii nu reuşesc să ajungă la un acord asupra unei liste de ţări al căror nivel de contaminare cu COVID-19 ar permite să fie considerate „sigure” pentru ca rezidenţii lor să poată intra în Uniunea Europeană în iulie, au făcut cunoscut surse diplomatice de la Bruxelles, scrie Agerpres, potrivit AFP.

Vineri seară, ambasadorii ţărilor din UE şi spaţiul Schengen au propus o listă cu circa 15 state, dar fără SUA, unde pandemia pare să fi scăpat de sub control, şi care include China sub anumite condiţii.

Preşedinţia croată a UE le-a dat termen statelor membre până sâmbătă seară pentru a se pronunţa printr-un vot, dar unele dintre acestea au solicitat mai mult timp.

„Consultările continuă şi se vor prelungi până luni”, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică europeană.

„Este dificil de prezis un final, dar preşedinţia speră să se poată trece luni la vot”, a adăugat sursa.

Lista propusă conţine 14 ţări (Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia, Uruguay) la care se adaugă China, sub rezerva reciprocităţii, potrivit unei surse diplomatice. Călători din Andorra, Monaco, Vatican şi San Marino ar urma să fie de asemenea admişi.

Lista nu include SUA, cea mai afectată ţară de pandemia noului coronavirus din punct de vedere al numărului de decese şi de infectări, cu 125.255 de decese pentru 2.492.246 de cazuri înregistrate până sâmbătă seară, dar nici Brazilia sau Rusia.

Aceasta ar urma să fie revizuită la fiecare două săptămâni.

Mai multe state membre au considerat „problematică” fiabilitatea datelor epidemiologice furnizate de statele terţe, în special de China.

Citește articolul complet AICI.

Sursa: DIGI 24

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...