Proiecții de film pe o clădire din Centrul Sibiului – Imagini inedite timp de două zile

0 315

⇓ Ascultă știrea ⇓

Localnicii şi turiştii au posibilitatea să vadă imagini din istoria de un secol a Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu

Aceste imagini vor fi proiectate pe clădirea Casei Albastre din Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului, potrivit unui anunţ publicat pe pagina de socializare a primăriei, conform Agerpres.
„În perioada 30 iunie-1 iulie vor avea loc şi o serie de proiecţii pe clădirea Casei Albastre din Piaţa Mare, cu imagini reprezentative din cei 100 de ani de activitate a Academiei Forţelor Terestre la Sibiu. Imaginile ilustrează momente importante din viaţa elevilor şi a studenţilor militari, precum: ceremonialul depunerii jurământului militar, defilări, fotografii de epocă de la şedinţele de instruire şi fotografii de epocă specifice ceremoniilor militare”, se arată în anunţul Primăriei Sibiu.
Potrivit sursei citate, miercuri, de la ora 11:00, va avea loc vernisajul unei expoziţii de fotografii de epocă, la Centrul de Informaţii pentru Turişti din Piaţa Mare din Sibiu. În cadrul vernisajului, va fi lansat albumul monografic aniversar „1920 – 2020, 100 de ani de învăţământ militar la Sibiu”.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.