Detalii despre tânăra care a vrut să se sinucidă joi la Sibiu

0 14.707

O tânără din județul Vâlcea a vrut să se sinucidă, joi dimineață, la Sibiu. Fata s-a urcat pe un chioșc din zona gării CFR și a amenințat că se aruncă. A fost nevoie de sprijinul polițiștilor negociatori, care au reușit să o calmeze și să o convingă să nu recurgă la gesturi extreme. 

Femeia este domiciliată în Călimănești, județul Vâlcea. Se pare că aceasta a venit cu trenul până la Sibiu. În jurul orei 7.30 dimineața, aceasta s-a urcat pe un chioșc din gară și a amenințat că se aruncă de la o înălțime de trei metri. Din fericire, a fost convinsă de polițistul negociator venit la fața locului să coboare. Un echipaj SAJ a transportat-o, ulterior, la Spitalul de Psihiatrie Sibiu.

Potrivit surselor Ora de Sibiu, tânăra în vârstă de 19 ani are probleme psihice și nu este pentru prima oară când amenință că se omoară. Fata a mai avut tentative de sinucidere și pe raza județului Vâlcea.

Tânăra se află, în mod normal, sub tratament de specialitate. În momentul în care întrerupe medicamentația, are astfel de episoade.

În următoarea perioadă, femeia va rămâne internată în Spitalul de Psihiatrie Sibiu sub supraveghere și tratament.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.