Accident la Roșia – Un șofer s-a izbit de zidul unei case

0 646

Un accident rutier a avut loc, joi dimineață, la Roșia. Un bărbat a pierdut controlul volanului și s-a izbit de zidul unei case. 

„La data de 2 iulie a.c., în jurul orei 09,00, pe raza localității Roșia, un localnic în vârstă de 36 de ani, în timp ce conducea autoturismul pe strada Principală, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu zidul unui imobil. Evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Polițiștii Postului de Poliție Roșia au intervenit la locul producerii autotamponării și au constatat că autoturismului îi lipsesc plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, la data de 30 iunie a.c., certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare ale autoturismului au fost retrase după ce polițiștii l-au depistat pe același bărbat conducând autoturismul în cauză deși valabilitatea ITP-ului și cea a poliței RCA erau expirate”, mai spune Welter.

În aceste condiții, pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau înregistrare au fost retrase, conform articolului 334 aliniatul 4 din Codul Penal.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.