Plata CAS pentru zilieri va fi anulată – Ce spune Ministrului Agriculturii

0 244

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a declarat faptul că se lucrează la un proiect de ordonanță prin care plata CAS va fi anulată pentru Zilieri.

Adrian Oros a declarat faptul că obiectivul vizat prin implementarea acestei măsuri, poate stimula și forța de muncă din sectorul agricol, conform Agerpres.  „Avem o modificare a Legii zilierilor, pentru că anul trecut, în 1 mai, a fost modificată prin Ordonanţa 26/2019 şi s-a mai adăugat 25% CAS. Asta a făcut ca, de anul trecut până acum, să crească foarte mult costul muncii zilierilor – şi asta mi-au spus-o mai ales cei care au activităţi în legumicultură, în zona de graniţă. Spuneau, când am fost la Bihor acum două săptămâni, că majoritatea muncitorilor zilieri preferă să traverseze cu bicicleta graniţa, să lucreze în Ungaria, pentru că acolo taxarea muncii este fixă: 1,5 euro pe zi la zilieri. Avem proiectul de ordonanţă pregătit să anulăm acel articol care a fost dat anul trecut în 1 mai”, a spus Oros.
În contextul necesarului de forţă de muncă din domeniul agricol, ministrul a vorbit şi despre lansarea, în data de 15 iulie, a măsurii „Tânărul fermier”, aproape o jumătate din fonduri fiind destinate tinerilor din diaspora. „Avem pentru această lansare 43 de milioane (de euro – n.r.), atât au mai rămas pentru anul acesta, din care 20 de milioane pentru tinerii din diaspora, restul pentru tinerii din ţară. Vrem ca, acolo unde există posibilitatea şi unde am identificat aproximativ 50.000 de hectare libere, pe care le-am păstrat tocmai pentru a le acorda, până la 50 de hectare, celor care beneficiază de programul „Tânărul fermier”… Multe dintre aceste hectare erau acordate şmecherilor fermieri şi mai vârstnicilor fermieri, care mai aveau vreo 10.000 de hectare şi mai voiau câteva mii, pe nişte redevenţe ridicole”, a declarat ministrul.

Sursa: Agerpres

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.