Coronavirus în România – 250 de cazuri noi

0 443

Încă 250 de persoane au fost testate pozitiv la coronavirus în România, în ultimele 24 de ore. La terapie intensivă sunt internate 227 de persoane.

Până luni, 6 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 29.223 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.413 au fost externate, dintre care 20.213 de pacienți vindecați și 1.200 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.768 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 05.07.2020 (10:00) – 06.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 18 decese (10 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Botoșani, Brașov, Dâmbovița, Galați, București, Mureș, Olt, Prahova și Timiș.

Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 6 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 3 decese la persoane de peste 80 de ani.

17 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 250 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 227 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 771.482 de teste.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 4.996 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 6 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Grecia și Suedia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania, 10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.