Președintele Braziliei s-a infectat cu coronavirus – Bolsonaro a minimizat mereu criza sanitară

0 314

⇓ Ascultă știrea ⇓

Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a fost confirmat cu noul coronavirus. Șeful statului a anunțat, marți, că a fost testat, rezultatul fiind pozitiv. 

Preşedintele brazilian a anunţat marţi că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a cărui gravitate a minimalizat-o încă de la începutul pandemiei. În Braziilia sunt circa 65.000 de morţi de COVID-19, relatează AFP, citat de AGERPRES.

„Rezultatul pozitiv tocmai a venit”, a declarat şeful statului, în vârstă de 65 de ani, în cadrul unei întâlniri cu mai multe canale de televiziune, după ce a avut febră cu o zi înainte.

„Aveam temperatură 38 de grade, dar plămânii mei erau curaţi. Medicii mi-au dat hidroxiclorochină şi azitromicină (un antibiotic – n.r.) şi după aceea m-am simţit mai bine. Mă simt foarte bine acum”, a adăugat Bolsonaro. El a precizat că va lucra de acum încolo cât mai mult posibil prin videoconferinţă.

Luni seară, el a anunţat că a făcut o radiografie pulmonară la spitalul forţelor armate şi rezultatul a fost bun. La sfârşitul lui martie, Jair Bolsonaro a minimalizat gravitatea virusului într-o alocuţiune televizată.

„Dat fiind trecutul meu sportiv, dacă am fost contaminat cu virusul nu am de ce să mă îngrijorez. Nu voi simţi nimic. În cel mai rău caz, va fi ca o mică gripă, o mică răceală”, a afirmat el luni.

Sursa: AGERPRES

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.