VIDEO: Proteste violente în Serbia după ce s-a anunțat revenirea la starea de urgență

0 1.077

Grupuri de susţinători ai opoziţiei au luat cu asalt clădirea Parlamentului din Belgrad după ce preşedintele Aleksandar Vucic a impus revenirea la starea de urgență pentru a opri răspândirea noului coronavirus.

protest serbia epa
foto: EPA

Proteste violente au izbucnit în Belgrad după ce preşedintele Aleksandar Vucic a luat hotărârea de a reimpune starea de urgenţă pe fondul pandemiei de coronavirus, scrie Digi24. Măsurile restrictive vor intra în vigoare din acest week-end.

video
video

„Situaţia din Belgrad este alarmantă. Spitalele sunt literalmente supraaglomerate”, a declarat Vucic într-o conferinţă de presă televizată.

Serbia se confruntă cu un număr raportat de 16.168 de infecţii cu noul coronavirus şi 330 de decese, însă cifrele sunt în creștere. Epidemiologii şi medicii au avertizat că spitalele funcţionează la capacitate maximă şi că angajații medicali sunt obosiţi.

protest serbia epa2
foto: EPA

În timpul conferinţei televizate, Vucic a promis că va construi rapid un nou spital în Serbia, care va avea o capacitate de 800 până la 1.000 de paturi. Riscul de infectare, a adăugat el, va persista şi în sezonul rece atunci când coincide cu gripa sezonieră. „Ne vom confrunta cu o toamnă dificilă. Nu va exista un vaccin pentru coronavirus până atunci”, a declarat preşedintele sârb, scrie Mediafax, citat de Digi24.

video

Opozanţii dau vina pe guvern şi afirmă că oamenii nu trebuie să sufere noi restricţii. Marţi, în jurul orei 22, un grup mic de protestatari a încercat să spargă cordonu poliției, a spart uşa şi a intrat în clădirea Parlamentului. Ulterior, poliţia i-a împins înapoi. Mulţimea a cerut demisia lui Vucic.

Sursa: Digi24

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.