Cine sunt candidații Pro Romania la Primăriile Sibiu și Șelimbăr – Ce planuri au

0 2.444

Coordonatorul județean al partidului PRO România, Petru Florea, a prezentat vineri, în cadrul unei conferințe de presă cei doi candidați pentru funcția de primar al Municipiului Sibiu și al Comunei Șelimbăr.

Pro România Sibiu se definește ca fiind un partid nou, modern, care se manifestă ca principal factor politic de reprezentare a intereselor cetățenilor sibieni, un partid care promovează valori și principii democratice pentru dezvoltarea unor deprinderi sănătoase de politică locală. “ Venim în fața alegătorilor sibieni cu o echipă de profesioniști, cu oameni care au dovedit rezultate de excepție în domeniul lor de activitate și cu mulți oameni tineri, care vor obține rezultate foarte bune, cu care vom pune în aplicare proiectele ce vor duce la dezvoltarea județului.”, a declarat coordonatorul județean al partidului PRO România, Petru Florea.

Pentru funcția de primar al Municipiului Sibiu va candida domnul Vladimir  Tomașevschi. “Unul din obiectivele pe care le vizez este atragerea fondurilor europene pentru implementarea proiectelor de infrastructură și de servicii publice. (…) În ultimii ani, în Sibiu nu s-au realizat proiecte majore și nu prea au fost atrase fonduri europene. Un alt proiect ar fi modernziarea stațiunii Păltiniș, care este cea mai veche stațiune din România. Prin dezvoltarea zonei metropolitane, se poate să se facă o sistematizare  pentru reabilitarea stațiunii, ca să arate ca o stațiune de nivel European.”, a declarat Vladimir Tomașevschi.

De asemenea, acesta a declarat faptul că printre reformele pe care ar dori să le facă se mai numără și crearea unei piețe agroalimentare centrale, cu parcare, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să stea noaptea în frig pentru a păzi marfa. Un alt obiectiv vizat de acesta este crearea unui centru de agrement pentru locuitorii orașului.

Pentru funcția de primar al Comunei Șelimbăr va candida domnul Alexandru Ion. Acesta are doar 29 de ani și este unul dintre cei mai tineri membri ai partidului. Deși s-a născut în Râmnicu Vâlcea, acesta s-a mutat în Ardeal de 12 ani și se consideră sibian. Acesta și-a propus să aducă Șelimbărul la un nou nivel, prezentând pentru început patru proiecte importante.  “Mulți din locuitorii din Șelimbăr care au copii mici îi duc la grădiniță în Sibiu din cauză că în Șelimbăr sunt doar 22 de locuri. Mi-aș dori să creez un campus în care să fie o școală, o grădiniță și o creșă. O altă problemă este proasta gestionare a deșeurilor, pentru care s-au instalat niște boxe de colectare, însă acestea sunt foarte mici, oamenii fiind nevoiți să lase deșeurile pe lângă. De asemenea, doresc foarte mult să igienizăm lacurile Șopa, acolo s-ar putea face o bază de agrement, cu pistă de biciclete în care și sibienii ar veni cu drag.”, spune Alexandru Ioan. Acesta a mai subliniat și faptul că alte două probleme importante sunt lipsa unei piețe agroalimentare și a transportului în comun, probleme pe care dorește să le soluționeze dacă va fi ales.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.