Bețivii weekend-ului, „premiați” cu dosare penale

0 197

⇓ Ascultă știrea ⇓

O mulțime de șoferi s-au urcat băuți la volan în weekend și au dat nas în nas cu polițiștii sibieni. Cu toții s-au ales cu dosare penale.

Beat la primele ore ale dimineții

Un șofer a fost prins de polițiști dis-de-dimineață la Copșa Mică. „La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 08,00, în Copșa Mică, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe DN 14 de către un medieșean în vârstă de 49 de ani”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Șelimbărean cu dosar penal pentru că a condus beat

La data de 12 iulie, în jurul orei 04,30, pe strada Rennes din municipiul Sibiu, polițiștii Birului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, domiciliat în Șelimbăr.

„Întrucât șoferul emana halenă etanolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, spune Welter.

Și un șofer vâlcean s-a urcat beat la volan

Duminică dimineață, în jurul orei 08,30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 14 având o concentrație de 0,62 mg/lalcool pur în aerul expirat. Și de această dată s-a deschis un dosar de cercetare penală care are ca obiect săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.