FITS și TNRS difuzează online spectacolele lectură din secțiunea „Virgil Flonda”.

0 458

⇓ Ascultă știrea ⇓

FITS și TNRS aduc în atenția publicului primele spectacole lectură care vor fi difuzate gratuit în mediul online.

„Limbi adorabile”, de Neil LaBute, „Pedagogiile eșecului”, de Pierre Notte, „Dansul Delhi” de Ivan Vîrîpaev, partea I – 3 piese scurte și partea a II-a – 4 piese scurte, „Sor-sa”, de Lot Vekemans, „Reunificarea celor două Corei”, de Joël Pommerat, și „8 giga de pornografie”, de Declan Greene, sunt primele spectacole lectură care vor fi difuzate gratuit online de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, pe pagina de Facebook FITS, pagina de Facebook TNRS și canalul de YouTube TNRS, în fiecare a doua zi de marți, din fiecare lună.

Spectacolele lectură, pentru prima dată înregistrate video

Evenimentele din secțiunea Spectacole lectură Virgil Flonda au la bază texte publicate în antologiile tipărite în ultimii cinci ani de Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și sunt pentru prima dată înregistrate video și difuzate gratuit pe internet. Spectacolele sunt coordonate de regizorul Bogdan Sărătean, iar din distribuția primelor șapte spectacole programate fac parte actorii Cristian Stanca, Ioana Cosma, Mihai Coman, Cristina Stoleriu, Veronica Arizancu, Gabriela Neagu, Ștefan Tunsoiu, Codruța Vasiu, Serenela Mureșan, Raluca Iani, Ali Deac, Vlad Robaș, Ofelia Popii și Ciprian Scurtea.

„Așa cum am promis, încă din perioada stării de urgență, vom continua online, până la finalul anului, seria evenimentelor din cadrul ediției speciale online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, iar atunci când va fi posibil vom reveni pe scenele Sibiului cu evenimentele și întâlnirile pe care publicul nostru le cunoaște și le așteaptă. În fiecare sâmbătă difuzăm gratuit spectacolele din cadrul FITS 2020, în fiecare a doua zi de marți din fiecare lună, aducem pentru prima dată online spectacolele lectură din secțiunea „Virgil Flonda”. Oferta noastră culturală este completată de cele trei seri cu evenimente gratuite din cadrul „Actori.SB.Online”, dar și cu programul bogat de spectacole de teatru-film care pot fi vizionate pe bază de bilet în cadrul platformei TNRS – Scena Digitală. Am creat toate aceste posibilități de întâlniri teatrale online pentru spectatorii noștri, de care ne e dor și pe care sperăm să îi întâlnim cât mai curând și offline”. Constantin Chiriac, Președinte FITS, Director general TNRS.

Secțiunea spectacole lectură „Virgil Flonda” – FITS și TNRS

Program difuzare online 14 iulie – 6 octombrie 2020

Marți, 14 iulie 2020, ora 19:00

„LIMBI ADORABILE”, de Neil LaBute

Distribuție: Cristian Stanca, Ioana Cosma

Spectacol lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

Marți, 28 iulie 2020, ora 19:00

„PEDAGOGIILE EȘECULUI”, de Pierre Notte

Distribuție: Mihai Coman, Cristina Stoleriu

Spectacol lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

Marți, 11 august 2020, ora 19:00

„DANSUL DELHI”, de Ivan Vîrîpaev –  partea I – 3 piese scurte

Distribuție: Veronica Arizancu, Gabriela Neagu, Ștefan Tunsoiu, Codruţa Vasiu, Serenela Mureșan, Ioana Cosma

Spectacol lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

Marți, 25 august, 2020, ora 19:00

„DANSUL DELHI”, de Ivan Vîrîpaev – partea II – 4 piese scurte

Distribuție: Veronica Arizancu, Gabriela Neagu, Ștefan Tunsoiu, Codruţa Vasiu, Serenela Mureșan, Ioana Cosma

Spectacol lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

Marți, 8 septembrie 2020, ora 19:00

„SOR-SA”, de Lot Vekemans

Distribuție: Ioana Cosma

Spectacol lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

Marți, 22 septembrie 2020, ora 19:00

„REUNIFICAREA CELOR DOUĂ COREI”, de Joël Pommerat

Distribuție: Serenela Mureșan, Raluca Iani, Codruța Vasiu, Ali Deac, Vlad Robaș

Spectacol lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

Marți, 6 octombrie 2020, ora 19:00

„8 GIGA DE PORNOGRAFIE”, de Declan Greene

Distribuție: Ofelia Popii, Ciprian Scurtea

Spectacol lectură coordonat de regizorul Bogdan Sărătean

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.