Nelu Tătaru – „Suntem singura țară din Europa care nu are o lege pentru izolare și internare”

0 425

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni seară că este „mare nevoie” de legea carantinării şi izolării. Acesta a precizat că România este singura țară din Europa care nu are o lege în acest sens. 

Tătaru a precizat că se va duce în Parlament marţi la Comisia juridică şi a spus că disponibilitatea sa este „maximă”, scrie AGERPRES.

„Am spus că voi veni oricând în Parlament, mâine mă voi duce la Comisia juridică. Am avut discuţii în această seară şi mâine voi merge acolo. Voi avea discuţii şi mâine dimineaţă. A fost toate aceste zile secretarul de stat domnul doctor Raed Arafat, care a discutat efectiv fiecare termen, fiecare problemă. (…) Vom merge şi noi în măsura în care mâine vom fi solicitaţi, deci, nu se pune problema. Eu sunt medic, poate reuşim şi juridic să o ducem la bun sfârşit, fiindcă este mare nevoie de această lege. Disponibilitatea mea este maximă pentru fiecare moment sau element care este în litigiu. Numai să avem această lege, să putem continua tratamentul în siguranţă atât pentru pacient, cât şi pentru cadrul medical. (…) Medical ne trebuie aceste pârghii”, a afirmat demnitarul la B1 TV.

El a spus că România este singura ţară din Europa care nu are în acest moment o lege în acest sens.

„Suntem singura ţară din Europa care nu are în acest moment o lege în care să putem controla internarea, izolarea, detaşarea personalului medical. Eu consider că este foarte utilă, necesară în acest moment”, a susţinut reprezentantul MS.

Sursa: AGERPRES

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.